Profeții despre România. Predicțiile unui profet indian despre „românul care va mântui omenirea”
Ce rezervă viitorul României? Ce profeții despre România ar trebui să ne pună pe gânduri? R.A. Gupta Swami este cel de al doilea profet indian care arată rolul României în „mântuirea omenirii viitoare”, tot așa cum și Baba Vanga profețea un rol crucial unui român.
Un bucovinean va juca un rol important atât pentru salvarea României, cât și pentru „mântuirea omenirii viitoare”, spunea profesorul indian R.A. Gupta Swami, acum un deceniu.
Privim ciclic spectacolul mediatic al partidelor care-și caută liderul de urcat pe „tronul” de la Cotroceni, îndrebându-ne adeseori dacă „alesul” lor va fi și „Cel Ales” să aducă în sfârșit țara asta pe o cale a prosperității. Ne-au dezamăgit prea mult ultimele două decenii și jumătate (cărora le alăturăm cu aceeași amăreală în gură și în inimă alte patru decenii și jumătate de comunism) ca să mai avem încredere în mântuirea promisă a acestui neam. Totuși, ar trebui să mai avem speranțe - cel puțin predicțiile profesorului indian R.A: Gupta Swami, doctor în istoria religiilor și maestru spiritual, ne îndreptățesc să sperăm. Dacă este să luăm în seamă cele spuse de acesta în urmă cu câțiva ani, când a vizitat România, atunci mai avem o șansă, ca națiune și ca țară.
Dacă ar lua în seamă cuvintele profetului indian, partidele politice, în perspectiva alegerilor de la sfârșitul acestui an, ar trebui să-și caute liderul nu în Ardeal, nu în Oltenia de sub munți și nici măcar la București, ci... în Bucovina. Iată ce spunea R.A. Gupta Swami, în 2004, citat de situl YogaEsoteric.Net:
“Ceea ce mi-a purtat de curând paşii spre binecuvântatul pământ al Bucovinei este mai ales faptul că, într-un viitor nu prea îndepărtat, de aici va porni la întâlnirea cu destinul său cea mai puternică personalitate politică pe care s-ar părea că în curând o va cunoaşte mileniul care a început. Am venit astfel să mă familiarizez şi eu cu aceste sfinte locuri, de unde va porni să acţioneze cel despre care am putea spune că va fi Mântuitorul omenirii viitoare… Şi acum, în urma vizitei mele, trebuie să recunosc că acesta are multe circumstanţe favorabile. Spun aceasta după ce, de curând, am vizitat stâlpii spiritualităţii româneşti, care sunt în mod genial concretizaţi în incomparabilele opere de artă care sunt mănăstirile Moldovei.”
Este o predicție care vizează, după cum se vede, atât România, cât și întreaga omenire.
Din Bucovina ne-a venit, în trecut, un Iancu de Flondor, a cărui importanță în desăvârșirea actului Unirii de la 1918 este covârșitoare (îi datorăm, în bună măsură, unirea Bucovinei, în 28 noiembrie 1918). Din Bucovina e însă și Gheorghe Flutur... R.A: Gupta Swami ne liniștește temerile. Nu Flutur va salva România și lumea. Și asta pentru că acel-ce-va-veni nu se află printre cei care au ieșit în față până azi.
Iată cum îl descrie prezicătorul indian pe viitorul conducător al României:
„Din Bucovina se va ridica un om plin de o mare credinţă în Dumnezeu şi bun, care va fi tare ca o stâncă. Totodată, el va fi o mână de fier, un om foarte înţelept şi drept, de nimeni cunoscut aşa până la acea dată. El va opri ca prin miracol prăbuşirea naţiunii române şi tot el o va înălţa ca să ajungă în fruntea statelor de pe glob. România va ajunge astfel cu ajutorul lui, în scurt timp, la cea mai mare extindere teritorială din întreaga sa existenţă şi la cea mai mare înflorire economică.”
Interesante sunt, în acest context, câteva date ale predicției: „El va opri ca prin miracol prăbuşirea naţiunii române şi tot el o va înălţa ca să ajungă în fruntea statelor de pe glob.” „Prăbușirea națiunii românești” e vizibilă cu ochiul liber - mai ales în aceste zile de mare rușine „mondială” pe care le trăim - și într-adevăr se simte nevoia unui miracol care să ne ridice și să ne spele de zoaiele în care am alunecat (oarecum și pe mâna noastră, mâna care a pus ștampila pe foaia de vot).
Că vom ajunge sau nu să ne numărăm printre liderii politici ai lumii, e poate mai puțin important, față de prezicerea că „România va ajunge astfel cu ajutorul lui, în scurt timp, la cea mai mare extindere teritorială din întreaga sa existenţă”. Sigur, avem durerile noastre mari - Bucovina de Nord, Basarabia... și e destul să ne oprim aici - dar mai terifiant e că predicția aceasta, a lărgirii teritoriilor, indică un posibil viitor conflict armat - pentru că iată zice mai departe R.A. Gupta Swami, citat de YogaEsoteric.Net: „Militarii români, ce vor fi aduşi înapoi în ţară de pe fronturile unde luptau fără nici un ţel, îşi vor folosi experienţa dobândită acolo în obţinerea unor victorii şi mai glorioase decât acelea ale înaintaşilor lor. Toate acestea vor fi atunci posibile, deoarece tot poporul ROMÂN va avea un ţel nobil, o cauză şi un conducător puternic şi plin de înţelepciune care o să-l călăuzească.”
Este predicția înfricoșătoare a unui nou flagel mondial, al treilea „mare război” în care ne vom juca rolul. Când se va întâmpla asta? Curând sau cândva? R.A: Gupta vede lucrurile în perspectiva secolelor. Nu a anilor, nu a deceniilor... (și-atunci poate că speranța că alegerile din noiembrie ni-l vor arăta pe cel-Ales e deșartă). Dar, pentru neamul ăsta învățat să-și tot aștepte rândul la fericire și să-și sacrifice generație după generație, mereu din alte rațiuni, ce mai înseamnă distanța dintre un deceniu și un veac, dacă profețiile se vor împlini?
„În secolele următoare, România va juca un rol preponderent în viaţa politică, socială şi economică a lumii. Raportul de forţe se va schimba total în lume la încheierea celui de-al III-lea şi de fapt ultimul război mondial. Ţările care vor fi puternic spiritualizate vor dobândi imediat, la sfârşitul acestui ultim război, supremaţia mondială. Ţările noastre, India şi România, vor deveni atunci pilonii principali pe care se va sprijini noua orânduire internaţională. Grecia, Japonia, Franţa sau Rusia (spălată de ateism şi de comunism printr-o mişcare socială ce va fi cu mult mai brutală decât cea românească) vor deveni polii noii dezvoltări mondiale, ce va fi bazată cel mai mult pe spiritualitate, cultură, religie şi artă decât pe regulile reci ale unor economii de piaţă care cel mai adesea sunt complet lipsite de suflet.”
Cât adevăr e în predicțiile lui R.A. Gupta Swami? Nu putem să ne dăm seama. Noi, românii, știm prea puține despre capacitatea lui de a vedea și de a înțelege corect viitorul. Totuși, se pare că maestrul spiritual indian e recunoscut în lume ca prezicător și clarvăzător. Ar fi prezis, de exemplu, căderea lui Gorbaciov, atentatul terorist din Indonezia, prăbușirea navetei spațiale Columbia, iar în ce ne privește - a profețit sfârșitul comunismului în România, căderea cuplului Ceaușescu și execuția după un proces sumar. Și, apropo de această predicție: R.A. Gupta Swami ar fi fost chemat în 1983 chiar și de Elena Ceaușescu, care nu a luat în seamă avertismentele lui, alungându-l din țară și numindu-l șarlatan. Oare dacă l-ar fi ascultat, ar fi putut să se „ferească” de mâna lungă a destinului? Poate că nu...
Tot așa cum nimeni nu a ținut seama de predicția referitoare la... regimul lui Traian Băsescu și al acoliților săi. Într-o carte apărută după vizita sa în România (și, deci, după prima instalare a lui Traian Băsescu la Cotroceni și a Alianței DA la Palatul Victoria), R.A: Gupta Swami scria, între altele, că după ce partidul de guvernământ va câștiga din nou alegerile, pe la jumătatea mandatului, va avea loc o nouă revoluție, total diferită de cea din 1989 (dacă socotim puțin anii, vom ajunge la decembrie 2011). De asemenea, el spune că românii vor avea parte de o conducere brutală, asemănătoare unei dictaturi, deși se va susține că trăim încă în democrație. Că România va avea o conducere violentă și necruțătoare, iar românii vor ajunge să trăiască foarte greu, chiar mai greu decât pe vremea lui Ceaușescu. Înlăturarea dictatorului a adus doar la putere o mulțime de mici dictatori, mai cruzi și mai lacomi decât cel îndepărtat - scria el.
Poate partea cea mai înfricoșătoare rămâne însă cea care se referă la posibila implicare a României într-un nou război planetar, încă de la începuturile acestui conflict, cât el nu a ajuns să se mondializeze, iar asta se va întâmpla „datorită unei politici aiurite a conducătorilor țării”.
Ne rămâne însă speranța în acel lider misterios, capabil să producă miracole...
sursa: antenasatelor.ro