Primarul Gheorghe Falcă a participat la întâlnirea oficială cu Sanctitatea Sa Papa Francisc
Astăzi a început vizita în România a Sanctității Sale Papa Francisc, un eveniment cu o semnificație confesională deosebită pentru toți creștinii români. Există totodată și o încărcătură simbolică deosebit de semnificativă în plan politic – pentru o țară majoritar ortodoxă care dorește să păstreze și să întărească legăturile cu Occidentul de confesiune latină, Occident în care trăiește majoritatea covârșitoare a diasporei românești.
E un moment aparte, vizita de trei zile a Sanctității Sale fiind, ca durată, cea mai importantă vizită într-o țară europeană. În aceste trei zile istorice, Sanctitatea Sa va străbate bună parte din România, întâlnind credincioși din București, din Moldova și din Ardeal. Una dintre aceste întâlniri a fost rezervată autorităților statului, societății civile și corpului diplomatic. În calitate de primar al Aradului și europarlamentar ales, Gheorghe Falcă a fost invitat de președintele Klaus Iohannis să ia parte la această întâlnire oficială.
„E o invitație care m-a onorat nespus. E un moment istoric pentru noi, ca țară creștină, la care mă bucur să particip personal. Cu atât mai mult cu cât vizita Papei Francisc onorează, prin beatificarea de la Blaj a celor șapte episcopi greco-catolici, lupta românilor pentru libertate și credință. Sunt valori asupra cărora trebuie să veghem zilnic, dar pe care astfel de momente astrale ne ajută să le întărim în suflete”, a declarat primarul Gheorghe Falcă.
Întâlnirea oficială a avut loc azi, începând cu ora 13.00, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni.