Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Prietenii şi profesorii româncei moarte în accidentul din Spania, mărturii EMOŢIONANTE: "Suntem bulversaţi"

Colegii, prietenii şi profesorii Veronicăi Vatcovici, studenta din Iaşi care a murit într-un accident cumplit în Spania, au numai cuvinte de laudă la adresa ei.

Prietenii şi profesorii româncei moarte în accidentul din Spania, mărturii EMOŢIONANTE:
Comentează 0

O studentă în vârstă de 23 de ani, înmatriculată la master la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, se numără printre victimele accidentului de autocar care a avut loc în Spania în urmă cu două zile.

Veronica Matcovici era înscrisă în anul I la masterul de turism şi dezvoltare regională, cu predare în limbă franceză, de la Facultatea de Geografie şi Geologie, după ce a absolvit licenţă în acelaşi domeniu, şi era apreciată de către colegi şi profesori drept un student model, implicat şi conştiincios. „Pentru noi este o lovitură extrem de puternică. Când pierzi un student la master, când e şi Erasmus, când te bazezi că face cinste şcolii de la Iaşi şi te trezeşti că moare într-un accident stupid în Spania... Asta este viaţa. Este nefericită şi nedreaptă, suntem bulversaţi cu toţii", a declarat prof.dr. Constantin Rusu, profesor la Geografie şi fost preşedinte al Senatului UAIC în mandatul anterior, potrivit ziaruldeiasi.ro.

Acesta a mai precizat că şi-o aduce aminte de la cursuri pe studentă şi că studia la Universitatea din Barcelona, în urma unui program de schimb de tip Erasmus^. „Vă daţi seama că era un student valoros, fiindcă doar studenţii foarte buni continuă la master şi sunt selectaţi pentru Erasmus, mai ales că era şi la un master în limba franceză", a adăugat prof.dr. Constantin Rusu.

Rectorul universităţii, prof.dr. Tudorel Toader, a precizat pentru „Ziarul de Iaşi" că a primit un telefon şi din partea administraţiei prezidenţiale, în urma căruia preşedintele Klaus Iohannis a transmis condoleanţe atât universităţii, cât şi familiei îndurerate. „Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» din Iaşi anunţă cu profundă îndurerare că una dintre studentele sale şi-a pierdut viaţa în accidentul de autocar ce a avut loc duminică, 20 martie, în apropierea localităţii Freginals, provincia Tarragona din Spania. Studenta avea 23 de ani, era în anul I, la studii de master, la Facultatea de Geografie şi Geologie şi, din luna februarie 2016, urma un stagiu de studiu Erasmus la Universitatea din Barcelona", au transmis reprezentanţii UAIC într-un comunicat remis presei.

Veronica provine dintr-o familie cu alte două surori şi un frate, toţi studenţi sau absolvenţi ai universităţilor ieşene, aceasta fiind fiica parohului din Parohia Popeşti, din comuna cu acelaşi nume, care poartă hramul „Sfântului Slăvitului Prooroc Ilie Tesviteanul". Aceasta a învăţat de mică în Iaşi, fiind înscrisă din clasa a V-a la Colegiul Naţional, unde a devenit pasionată de geografie şi unde, conform colegilor şi profesorilor, s-a transformat într-o persoană ambiţioasă care făcea tot ce îşi propunea. „Ne-am cunoscut în liceu, în corul şcolii, la repetiţii. Ea era în clasa a XI-a, eu a IX-a, şi făceam parte din aceeaşi grupă vocală. Ne-am împrietenit, am ţinut legătura, am ieşit în cluburi să cântăm la karaoke împreună şi, după ce ne-am unit cu un cor mai mare, s-au legat şi mai strâns prieteniile", spune Lavinia Vararu, colegă a Veronicăi.

Aceasta a spus despre colega sa că era o persoană mereu veselă, care te făcea să zâmbeşti când o vedeai şi care nu era niciodată supărată. „Avea chef de distracţie, ştia mereu să te încurajeze, iar visul ei era mereu să călătorească, să descopere lucruri noi, interesante", mai spune Lavinia. Inclusiv plecarea cu o bursă de studiu Erasmus în geografie a fost o ambiţie şi un ţel pentru Veronica, pe care şi l-a propus în urmă cu doi ani de zile. „Atunci am fost cu sora ei în Barcelona şi a zis că următoarea dată când va fi să revină va fi ca student acolo. S-a pregătit, a învăţat spaniola, a dat pentru certificat şi apoi a plecat cu Erasmus. Vreau să spun că era ambiţioasă şi ce îşi propunea să facă, aia făcea", a completat Lavinia.

Şi profesorii vorbesc despre ea doar la modul laudativ, explicând că fata era o elevă respectuoasă şi o colegă care se comporta frumos cu toţi cei din jurul ei. „A urmat profilul filologie, bilingv franceză. Veronica era o fată cu foarte mult bun-simţ, care s-a remarcat printr-un comportament deosebit", a spus Adriana Radu, profesoară de istorie la Colegiul Naţional.

Dincolo de pasiunea pentru geografie, colegii o descriu pe Veronica ca fiind îndrăgostită de muzică, aceasta înscriindu-se, după experienţa din liceu, la Corul Lyrodia de la Casa de Cultură „Mihai Ursachi". Dirijorul acestuia, profesorul George Dumitriu, de la Universitatea de Arte „George Enescu", a spus că fata era alintată de către prieteni şi colegi „Veronica cea frumoasă cu ochi de vulpiţă", „pentru că era mereu veselă şi zâmbitoare. Se vedea că a avut o educaţie aleasă în familie. Întotdeauna venea cu mare bucurie la activităţile noastre. Îi plăcea să lucreze şi venea cu partiturile învăţate de acasă. Ne va lipsi chipul ei minunat", a spus profesorul.

Pe perioada şcolii, fata a participat la o serie de concursuri naţionale de geografie, inclusiv la Olimpiada, luând o serie de premii la nivel judeţean. Aceasta a fost lăudată şi de către profesorul Dorin Fiscuţean, de la Colegiul Naţional, care coordonează şi lotul naţional olimpic al României, care a spus despre aceasta că este „o fată extraordinară".

Sursa romaniatv.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite