Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Președintele Consiliului Județean apreciază colaborarea pe care o are cu deputații Sergiu Bîlcea și Glad Varga

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, apreciază colaborarea pe care o are cu deputații liberali Sergiu Bîlcea și Glad Varga, cei doi implicați-se la modul foarte serios în rezolvarea cu care se confruntă comunitățile din județ. Despre parlamentarii de la PSD, Cionca susține însă că l-au dezamăgit.

Președintele Consiliului Județean apreciază colaborarea pe care o are cu deputații Sergiu Bîlcea și Glad Varga
Comentează 0

„Marile proiecte ale județului Arad au fost obținute în echipă, în colaborare, împreună, de către instituția pe care o reprezint, Consiliul Județean Arad, de către parlamentarii PNL, de către administrațiile locale, și asta ne-a ajutat să creăm proiecte importante pentru comunități mai mici sau mai mari din județ și evident că mai apoi să identificăm fondurile necesare și să implementăm aceste proiecte.

După cum știți, în calitate de președinte al Consiliului Județea, în fiecare an invitat parlamentar, indiferent de culoare politică la consultări cu privire la proiectele pe care le îngrijesc implementăm, proiectele la care dorim să găsească rezolvarea, solitând sprijinul întotdeauna pentru a fi susținută. la București sau la Bruxelles, avem o comunicare permanentă cu primarii din județ, cu consilierii județeni, cu consilierii locale. Proiectele CJA se nasc din aceste consultări, iar la fazele de implementare a colaborarii cu aleșii locali, care ne furnizează informațiile necesare” , a declarat Iustin Cionca, care să declare însă dezamăgit de colaborare pe care o are cu parlamentarii PSD.

„Sunt dezamăgit că din păcate, așa cum ne-am obișnuit cu toții, doar parlamentarii PNL nu susțin în aceste demersuri. Mi-aș dori foarte mult să am sprijinul tuturor parlamentarilor, mai ales al celor care care care care sunt la guvernare, care ar avea mai mult sprijin la unii miniștri decât putem să avem noi” , a mai spus președintele CJA.

Sergiu Bîlcea - inițiativă legislativă pentru protecția drumurilor

Comunicarea cu parlamentarii liberali arădeni este însă foarte bună, aceștia venind ori de câte ori a fost nevoie în sprijinul Consiliului Județean și a primăriilor din județ. Președintele CJA a vorbit apoi despre sprijinul pe care l-a primit din partea lui Sergiu Bîlcea, care își folosește în Camera Deputaților experința de fost vicepreședinte al instituției.

„Comunicăm bine cu parlamentarii liberali, care și în relația cu Consiliul Județean, și-n relația cu primăriile din județ sunt de mare folos pentru a ne sprijini aceste proiecte în Capitală. Ei ne deschid ușile la ministere, intermerdiază întâlniri cu specialiști de acolo, inițiază schimbări legislative. Și pot să vă dau și un exemplu, pe problema tonajului. Noi reușim să facem modernizări de sute de kilometri de drumuri, dar din păcate, în general vă spun că toate firmele încalcă legislația privin tonajul. Am cerut sprijinul domnului deputat Sergiu Bîlcea, care a fost vicepreședinte la Consiliul Județean în mandatul trecut și care cunoaște foarte bine această problemă, și a reușit să trecă o inițiativă de mare folos pentru noi, aceea de a reuși să facem măsurătoare dinamică, în mers. Dacă noi nu avem grijă de aceste drumuri, putem să pierdem milioane de euro, pentru că ele sunt proiectate la legislația care este astăzi în vigoare, și orice depășire de tonaj poate să compromită munca noastră și să pună în pericol pe ceilalți participanți la trafic”, a ținut să precizeze Cionca.

Glad Varga – principalul sprijin al tuturor primarilor

Despre Glad Varga, Cionca susține că tânărul parlamentar a devenit principalul sprijin al tuturor primarilor în relația cu instituțiile de la București.

„În ceea ce ce-a găsit colaborarea mea cu domnul deputat Glad Varga, nu cred că greșesc atunci când spun că el a devenit principalul sprijin al tuturor primarilor în legătură cu Guvernul, cu ministerele sau cu administrația de la București. Apreciez în mod deosebit de implicare în aceste programe, ceea ce înseamnă că se preocupă personal de preluarea solicitărilor de la nivel local, de a informa primarilor referitor la evoluția proiectelor, dacă urmăriți vezi că anunță toate proiectele se vor finanța, iar acest lucru. . lucru este foarte important pentru noi, pentru că de obicei pe care-l avem la dispoziție este insuficientă pentru a pregăti toată documentația și pentru a avea un proiect cât mai calitativ, pentru că se știe că pe fonduri europene există o competiție între proiecte. pe un punctaj și e bine să știi din timp ca să poată să pregătești sau documentație de calitate. Am fost și eu primar, am fost și parlamentar, și știu cât de importantă această legătură între administrația locală și parlament, știu cât de important este să ai pe cineva la București care cunoaște instituțiile și funcționarii de acolo, care sunt relații bune cu aceste. instituții, să te ajute să-ți programezi niște întâlniri și să rezolvi în timp cât mai scurt aceste probleme” , a mai spus Cionca.

Foto: Mădălina Politic

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite