Pregătire gratuită pentru Bacalaureat la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad oferă elevilor de clasa a XII-a șansa de a se pregăti suplimentar la matematică și limba și literatura română cu profesorii universității de stat.
Cei care doresc să participe sunt așteptați în Complexul M al universității, situat în Micălaca, zona 300, strada Elena Drăgoi, nr.2-4, începând cu luna aprilie, conform următorului program: pregătirea pentru limba română va avea loc în fiecare vineri între orele 14-16 și sâmbătă între orele 9-11 iar pentru matematică, în fiecare miercuri între orele 18-20 și sâmbăta între orele 11-13.
„Profesorii de la universitatea noastră au decis să vină în sprijinul elevilor de liceu pentru a-i ajuta la unul din cele mai importante examene, bacalaureatul. Susțin această inițiativă pentru că, în opinia mea, o instituție de învățământ superior, trebuie să fie un furnizor de educație. Mă bucur că putem oferi, în mod gratuit, acest ajutor absolvenților de clasa a XII-a și îi așteptăm la pregătire, la universitatea noastră”,a punctat rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile.