Povestea ediției 24 a Festivalului Internațional de Teatru Clasic de la Arad a ajuns la final
În 15 noiembrie, Festivalul Internațional de Teatru Clasic a pornit din nou la drum cu emoții, cu așteptări, poate cu îndoieli. Duminică, 25 noiembrie, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, am tras cortina peste încă o ediție. Acum ne aflăm la final. La finalul a 10 zile de întâlniri cu povești dintre cele mai originale, proaspete, emoţionante... clasice, reunite în ediţia 24 FITCA, prin selecţia criticului de teatru Maria Zărnescu. Am sărbătorit cu toții, organizatori, artiști, public în oaza de liniște și reflexie pe care teatrul ne-o oferă. Incă.
Serile petrecute în sălile arhipline ale Teatrului ne-au convins de reușita acestei noi ediții festivaliere şi de apartenenţa publicului la teatrul actual – reflexie a lumii în care trăim. Unsprezece spectacole și un concert, peste o sută de artişti ne-au purtat prin colțurile tainice ale acestei lumi.
În afara poveștii, așa a arătat Festivalul Internațional de Teatru Clasic, Arad, 2018:
- 10 zile de festival
- 11 spectacole: 12 oameni furioși de Reginald Rose, regia Méhes László, decorul Rózsa István, costumele Horváth Kata, producător Teatrul Național din Pécs, Ungaria; Apa vie, scenariul de Daniel Chirilă după Frații Grimm, regia și coregrafia Ștefan Lupu, producător Teatrul Mic București; Cursa de șoareci de Agatha Christie, regia Erwin Șimșensohn, scenografia Liliana Cenean, producător Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București; D-ale carnavalului de I.L. Caragiale, regia Claudiu Goga, decorul Ştefan Caragiu, costumele Liliana Cenean, producător Teatrul „Nottara” București; Fugarii, după A.P. Cehov, regia Alexandru Dabija, scenografia Helmut Stürmer, costumele Cezarina Iulia Popescu, producător Teatrul Odeon București; La Pulce, după „Puricele în ureche” de Georges Feydeau, regia Horaţiu Mălăele, decorul Lia Manțoc, costumele Anca Răduță, producător Teatrul de Comedie București; Pescărușul de A.P. Cehov, regia Andrei Șerban, scenograf consultant Valentin Vârlan, costume Arkadina Doina Levintza, producător unteatru, București; Rosencrantz și Guildenstern sunt morți deTom Stoppard, regia Tapasztó Ernő, scenografia, decorul Albert Alpár, costumele Papp Janó, o coproducție Teatrul Cetății „Gyula” (Ungaria), Compania Aradi Kamaraszínház și Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad; Titanic vals de Tudor Mușatescu, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, decorul şi costumele Adriana Grand, producător Teatrul Metropolis București; Trei surori de A.P. Cehov, regia Semion Serzin, producători Teatrul Nottara și Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad; [ză]Pes©ăruș, după A.P.Cehov, regia Catinca Drăgănescu, scenografia Andreea Simona Negrilă, producător Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad
- 2 spectacol invitate din străinătate: 12 oameni furioși de Reginald Rose, regia László Méhes, decorul István Rózsa, costumele Kata Horváth, producător Teatrul Național din Pécs (Ungaria) și Rosencrantz și Guildenstern sunt morți de Tom Stoppard, regia Tapasztó Ernő, decorul Albert Alpár, costumele Papp Janó, coproducție Teatrul Cetății „Gyula” (Ungaria), Compania Aradi Kamaraszínház și Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad
- 1 concert: susţinut de Cári Tibor împreună cu The Tango Orchestra și trei invitați speciali, Giacomo Medici (Teatro Lirico din Milano), Alexandra Guțu (solistă a Filarmonicii „Banatul” din Timișoara) și Éder Enikő (actriță a Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara)
- 7 companii din Bucureşti au prezentat spectacole pe scena Festivalului: Teatrul de Comedie, Teatrul Metropolis, Teatrul Mic, Teatrul Național „I.L.Caragiale”, Teatrul „Nottara”, Teatrul Odeon și unteatru
- 2 spectacole prezentate în premieră, pe scena FITCA: [ză] Pes©ăruș, după A.P. Cehov, regia Catinca Drăgănescu, scenografia Andreea Simona Negrilă, producător Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad și Trei surori de A.P. Cehov, regia Semion Serzin, producători Teatrul Nottara și Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad. Spectacol rezultat în urma workshop-ului din cadrul ediției a treia a Laboratorului de Teatru DENS, septembrie 2018
- 11 regizori prezenţi în Festivalul nostru: Andrei Șerban, Alexandru Dabija, Victor Ioan Frunză, Claudiu Goga, Horaţiu Mălăele, Erwin Șimșensohn, Catinca Drăgănescu, Ștefan Lupu, Semion Serzin, Méhes László, Tapasztó Ernő
- 126 artiști pe scena Festivalului
- aproximativ 7000 de spectatori prezenţi la FITCA în cele 10 zile de festival
- 25 de voluntari
- 41 de oameni în echipa de organizare
Mulțumim tuturor pentru întâlnirile din cele 10 zile de Festival și să ne regăsim cu aceeași poftă de teatru anul viitor, când vom sărbători cea de-a 25 a ediție FITCA. Un sfert de secol de Festival pe care îl dedicăm Publicului nostru.
ORGANIZATORI ŞI PARTENERI
Eveniment organizat de: Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad alături de Consiliul Local al Municipiului Arad şi Primăria Municipiului Arad
Parteneri: BavariaCarsArad, MedLife, Zemix, Hotel Phoenix, Urbanna, GI Motor, Activ Club, Mix Studio, Hueman Advertising
Parteneri media: TVR Timişoara, Radio România Cultural, Radio România Timişoara, Radio România Arad, Ziarul Metropolis, Yorick, INARAD.TV, Radio Arad, TV Arad, Pro FM, Glasul Aradului, Arad Culture, Arad Online, Jurnal Arădean, ARQ – ştirile care te deşteaptă, Special Arad, Vestic.ro, Ghidul Arădean, Party Arad, News-AR, ovidan.ro, LiterNet, Modernism, bookhub, Agenția de Carte