Petreceri întrerupte de polițiști în acest weekend
În cursul acestei nopți, polițiștii Biroului de Ordine Publică, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că într-un club din municipiul Arad ar avea loc o petrecere.
La fața locului polițiștii au constatat că este vorba despre o petrecere la care participau peste 100 de persoane. Petrecerea a fost întreruptă, iar societatea comerciala a fost sancționată cu 5.000 de lei în baza Legii 55/2020.
De asemenea în seara zilei de 22 mai a.c.,polițiștii Secției 1 Rurală s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în localitatea Sânpetru German pe terasa unui local are loc o petrecere, atmosfera fiind întreținută de o formație de muzică și dispozitive acustice de intensitate mare.
În urma verificărilor au fost identificate 60 de persoane, și au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 5.000 de lei în baza Legii 61/1991 și în baza Legii 55/2020.
Activitatea a beneficiat și de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Arad.
Foto cu caracter ilustrativ.