Peste 247 milioane de euro pentru traseele cicloturistice
Potrivit deputatului liberal arădean Glad Varga, membru al Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic, pe 5 decembrie se pot depune proiecte finanţate prin Schema de finanțare - Condiții de accesare a fondurilor europene aferente Planului Național de Redresare și Reziliență în cadrul apelului în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C11/I4, Componenta 11 – Turism și cultură, Investiția I.4 – Implementarea a 3.000 km trasee cicloturistice. Princialii beneficiari sunt unitățile administrativ-teritoriale, instituțiile publice, autoritățile administrației publice centrale, instituțiile de interes public, unitățile de cult şi organizațiile neguvernamentale.
„Pentru judeţul Arad, s-au identificat 550 km trasee cicloturistice la nivel județean: traseu cicloturistic Arad – Nădlac, ce traversează municipiul Arad, Pecica, Semlac, Șeitin şi Nădlac; traseu cicloturistic Canalul Morilor – Moneasa, ce traversează Pilu, Grăniceri, Socodor, Chişineu-Criş, Zărand, Olari, Seleuș, Ineu, Bocsig, Bârsa, Buteni, Sebiș, Dezna şi Moneasa şi traseul cicloturistic Drumul Vinului: Păuliș, Ghioroc, Covăsânț, Șiria, Pâncota, Târnova şi Ineu.
Bugetul total alocat acestei componente este 247,5 milioane euro, destinaţi creșterii accesibilității zonelor turistice prin amenajarea traseelor pe digurile de protecție la inundație ale cursurilor de apă, în zonele forestiere, în zonele protejate, pe drumurile publice cu trafic redus, pe amplasamentele căilor ferate dezafectate etc., valorificând în mod durabil elementele de patrimoniu și peisaj natural și cultural.
Principalii beneficiari ai acestei investiții sunt unitățile administrativ-teritoriale, instituțiile publice și autoritățile administrației publice centrale, instituțiile de interes public, unitățile de cult sau organizațiile neguvernamentale.
Proiectele pot fi depuse în parteneriat sau individual de către beneficiarii reprezentați de autorități ale administrației publice centrale”, susţine Glad Varga, deputat PNL de Arad.
Ghidul proiectului poate fi consultat aici: https://mdlpa.ro/pages/pnrr