Peste 230.000 țigări, descoperite în bagajele unor pasageri la Nădlac II
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac II au descoperit, ascunse în bagajele mai multor pasageri care călătoreau cu un autocar, 230.240 țigări.
La sfârșitul săptămânii trecute, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, un cetățean român la volanul unui autocar înmatriculat în România, care se deplasa pe ruta România-Marea Britanie.
La controlul specific, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunsă în bagajele mai multor pasageri, cantitatea totală de 11.512 pachete de ţigări (230.240 țigări).
Întreaga cantitate de ţigări în valoare de 206.658 lei a fost ridicată în vederea confiscării.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deținerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita prevăzută de lege, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.