Pesediştii scoşi la poze să îl susţină pe Dragnea n-au avut tupeul să se pozeze în faţa Primăriei!
Acţiune de tot râsul a conducerii PSD Arad: membrii Comitetului Executiv au fost scoşi (ne e greu să credem că au ieşit din proprie iniţiativă) din sediu să facă o poză de grup.
Mesajul: susţinere deplină pentru penalul multi-condamnatul Dragnea. Fără el, ne spun pesediştii cu o slugărnicie incredibilă, nu mai e stabilitate în România, nu mai se poate guverna, nu ne mai modernizăm. Ar fi nevoie de o listă: cine sunt aceşti oameni, nominal, care conduc PSD? Ar fi utilă, pentru că este automat o listă a ruşinii, o listă a oamenilor care nu vor mai fi votaţi la Arad. În imagine se văd tot felul de directoraşi şi şefi de instituţii puşi politic în funcţie de PSD, care se tem că-şi pierd privilegiile, dar asta e altă poveste.
Locul ales pentru poza de grup a PSD este de râsu-plânsu: lateralul Palatului Administrativ, spre Prefectură. Pesediştii au ratat o poză de colecţie, cu Primăria pe fundal decorată cu bannerul care arată cum a vrut Guvernul PSD să ia Aradului clădirea-simbol. Faptul că nu au avut tupeul să se pozeze cu clădirea pe care vrea să o „şutescă” Guvernul PSD este edificator. Obligaţi, îşi iau înjurăturile arădenilor pentru Dragnea, dar de problema Primăriei au fugit cum au putut şi cum au ştiut: fără inteligenţă.