Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

PERICOLUL din spatele acestui sortiment de LAPTE. COPIII riscă să rămână scunzi

PERICOLUL din spatele acestui sortiment de LAPTE. COPIII riscă să rămână scunzi
Comentează 0

Copiii care nu consumă lactate de vacă, ci alternative precum lapte de soia, migdale sau orez vor fi mai scunzi, se arată într-un nou studiu ştiinţific din Canada. Studiul a fost realizat pe un eşantion de 5000 de copii cu vârste cuprinse între 2 şi 6 ani. Cercetătorii au stabilit că un singur pahar de lapte care nu este de origine animală, dar este consumat zilnic, este suficient ca micuţii sa fie cu jumătate de centimetru mai scunzi decât media vârstei.

Experţii spun că, spre exemplu, un copil de 3 ani care bea trei căni de lapte de soia sau migdale este cu un centimetru jumătate mai mic de înălţime decât cel care consumă lapte de vacă. Studiul sugerează că unul dintre motivele pentru această diferență de înălțime ar putea fi faptul că laptele care provine din plante nu stimulează factorul de creștere de tip insulinic (IGF) așa cum o face laptele de vacă. Pe de altă parte, specialiștii spun că nivelurile mai scăzute de IGF pot reduce riscul unor fracturi sau chiar al apariției unor tipuri de cancer.

Laptele de vacă rămâne probabil cea mai bună opțiune, sunt de părere specialiștii, dar băuturile extrase din plante pot furniza, la rândul lor, nutrienții necesari precum proteine, calciu, magneziu, potasiu, care, de departe, sunt de preferat altor sucuri și băuturi pe care majoritatea copiilor le-ar bea cu mare plăcere

sursa: evz.ro

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite