Patru direcţii pentru modernizarea Stadionului Francisc Neuman
Cu prilejul ultimei întâlniri cu presa desfăşurate la sediul PNL Arad, deputatul Sergiu Bîlcea, preşedintele Organizaţiei Municipale, şi viceprimarul Lazăr Faur, prim-vicepreşedintele Organizaţiei Municipale, au răspuns unor întrebări cu privire la lucrările de modernizare care se vor face la Stadionul Francisc Neuman.
„Consilierii PNL şi echipa Organizaţiei Municipale şi-au dorit şi îşi doresc reglementarea situaţiei la Stadionul UTA. UTA este un brand naţional, este în acest moment poate singura destinaţie a peste 10.000 de arădeni la fiecare două săptămâni, stadionul este singurul loc unde brandul Aradului poate să-şi desfăşoare activitatea. Să ştiţi că pentru meciuri internaţionale, aceste modificări sunt obligatorii. Supercupa României a fost un prim pas, dar pentru a avea Naţionala mare la Arad şi alte evenimente forbalistice importante, avem nevoie de aceste schimbări, pe care noi le-am susţinut în Consiliul Local”, susţine Sergiu Bîlcea, care a ţinut apoi să precizeze că şi-ar fi dorit ca autorităţile locale să schimbe gazonul după concertul organizat acolo.
Au fost făcuţi primii paşi
În ceea ce-l priveşte, viceprimarul Lazăr Faur a vorbit despre patru direcţii avute în vedere de municipalitate pentru modernizarea Arenei Francisc Neuman.
„Am hotărât împreună să iniţiem procedurile pentru modernizarea stadionului, în patru direcţii: schimbarea gazonului, reabilitarea întregii structuri de colectare a apelor şi evitarea inundaţiilor de la parter în cazul ploilor abundente, repararea şi regândirea sistemului de tâmplărie la geamuri şi în zona Tribunei VIP, care nu se puteau deschide, şi sonorizarea. Însă, trebuie să înţelegem că fiind bani publici, vom fi obligaţi să respectăm procedura legală. Asta înseamnă prima dată documentaţiile tehnice, DALI, SF şi apoi licitaţii, constructori, execuţie. Toate se întind pe un timp pe care şi noi ni l-am dori foarte scurt, dar nu e aşa. Primul pas l-am făcut, alocând bani pentru documentaţiile tehnice. Al doilea pas, am declanşat procedurile pentru SF-uri şi DALI-uri”, susţine viceprimarul.
Trei documentaţii gata la mijlocul lunii viitoare
Ediliul a ţinut însă să precizeze că nicio firmă nu s-a arătat interesată pentru realizarea documentaţiei cu privire la sonorizare.
„Acum pot să vă spun că din cele patru lucrări, la trei dintre ele au venit firme de specialitate şi au participat la procedurile de licitaţie, având în acest moment contracte încheiate pentru SF-ul la gazon, pentru partea de tâmplărie-geamuri, pentru problema cu infiltraţiile de la subsol. La al patrulea proiect, cel cu sonorizarea nu a venit nimeni. Nu am avut niciun ofertant. Reluăm procedura. Cele trei documentaţii tehnice vor fi gata undeva pe la mijlocul lunii octombrie, după care le vom supune aprobării în Consiliul Local, va trebui să alocăm bani pentru execuţie, să începem procedurile de licitaţie şi să trecem la treabă”, a încheiat Lazăr Faur.