Patiseria Aurora din Lipova – arsă cu 7.000 de lei de Protecția Consumatorilor și închisă temporar (FOTO)
Comisarii de la Protecția Consumatorilor au amendat cu 7.000 de lei o patiserie din Lipova la care au descoperit neregului. Este vorba despre Patiseria Aurora.
„În urma unor sesizări ale consumatorilor, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Arad a desfășurat o serie de acțiuni de control de verificarea prevederilor legale la prestarea serviciilor de alimentație publică”, susțin reprezentanții instituției. Aceștia au ținut să precizeze că în urma controalelor făcute la SC ARENA 1 PLUS AURORA SRL – PATISERIA AURORA LIPOVA au fost aplicate două amenzi contravenționale în valoare totală de 7000 lei, cărora li s-au adăugat și măsura complementară de oprire temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor constatate. „Abaterile constatate de echipele de control au fost următoarele: condiții igienico sanitare necorespunzătoare; proceduri prin care se pun în pericol viața și sănătatea consumatorilor; neinformarea consumatorilor cu privire la valoarea nutrițională a preparatelor.
Toate măsurile dispuse vor fi verificate, iar unitățile de alimentație publică rămân, în continuare, sub atenta supraveghere a CJPC Arad”, au transmis comisarii.