Parteneriat Camera de Comerț Arad – British Council!
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad devine partener British Council!
O delegație a British Council a vizitat joi CCIA Arad, în vederea inspectării infrastructurii Camerei și a dezvoltării parteneriatului, într-o colaborare concretă. Discuțiile au fost purtate cu conducerea Camerei și cu managerul de proiect, prof. Carmen Crișan. Parteneriatul se va concretiza la finalul anului, printr-un prim eveniment de mare amploare organizat de British Council la Arad.
„Este o colaborare onorantă pentru noi. British Council este una dintre cele mai solide și credibile instituții la nivelul Europei, și faptul că au ales Aradul ca reprezentant zonal, în mod particular Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului nostru, ne deschide perspectiva dezvoltării unei relații în care tinerii arădeni și cei din vestul țării, studenții, mediul de afaceri, vor dobândi cunoștințe temeinice din limbă și cultură engleză”, a accentuat președintele CCIA Arad, dl. Gheorghe Seculici.