Parlamentul European cere garanţii înainte de permite schimbul de amprente digitale cu Londra
Parlamentul European i-a solicitat miercuri Consiliului Uniunii Europene să nu ia nicio decizie cu privire la schimbul de amprente digitale cu Regatul Unit atât timp cât nu există garanţii cu privire la protecţia datelor şi să se aştepte întâi încheierea noului parteneriat de cooperare cu Londra, potrivit unui comunicat de presă al PE. Legislativul european a respins proiectul propus de Consiliu cu 357 voturi împotrivă, 329 voturi pentru şi patru abţineri. Eurodeputaţii susţin că atât timp cât nu sunt puse în practică garanţii privind reciprocitatea şi protecţia datelor Consiliul UE nu trebuie să permită schimbul de amprente digitale între Regatul Unit şi ţările membre ale Uniunii Europene. Lansarea schimbului de amprente digitale între Londra şi statele membre UE, obligatoriu conform cadrului Prüm, ar permite autorităţilor naţionale abilitate să facă schimb de amprente digitale pentru a preveni şi ancheta infracţiunile. Decizia privind schimbul de date despre amprentele digitale va fi limitată la perioada de tranziţie post-Brexit, care se încheie la 31 decembrie. Eurodeputaţii au subliniat totuşi că, întrucât nu este clar dacă Regatul Unit va întruni standardele UE de protecţie a datelor după 31 decembrie 2020, o asemenea decizie ar putea implica un risc grav pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor UE după perioada de tranziţie. Mai mult, eurodeputaţii au subliniat că reciprocitatea schimbului de date trebuie să fie garantată înaintea luării oricărei decizii privind schimbul amprentelor digitale cu Regatul Unit. Deciziile privind schimbul automat de date privind amprentele digitale în Uniunea Europeană sunt autorizate de cadrul Prüm. Acesta include condiţiile în care statele membre ale UE oferă acces reciproc la dosarele de analiză a ADN-ului şi la sistemele automate de identificare a amprentelor digitale. Parlamentul European are un rol consultativ în această decizie.
Sursa: www.agerpres.ro