Otravă în paharele românilor! Ce s-a găsit în băutura pe care toți o consumăm!
Pe 9 martie, românii au sărbătorit „Cei 40 de mucenici”. Tradiția spune că, în această zi, se beau 40 de pahare cu vin. În unele zone, ”tradiția dacică” presupune 44 de pahare. Printre sticle, se strecoară și surogate numite BFL – Băuturi Fermentate Liniștit – adică chimicale care produc ”orbire și decese”. Câte BFL-uri consumă România? „Este o mare necunoscută. Nu există date pentru aceste produse”, spune Sorin Mierlea președintele InfoCons.
Dacă în vremurile vechi, vinul ”se falsifica” prin adăugare de apă, astăzi avem o adevărată industrie de chimicale, coloranți, arome și potențiatori de gusturi din care se obțin ”vinurile ieftine”, care n-au nici o legătură cu strugurii. Conform legii, acestea poartă denumirea Băuturi Fermentat Liniștit (BFL) și se accizează, din 2016, cu 396,84 lei/hectolitri de produs, față de 47,38 lei/hectolitri, înaite de 2016.
Producția de BFL a înflorit la noi datorită faptului că românului îi place să bea, să bea mult, să bea șpriț, să bea în orice situație, să bea mai ieftin! În mod straniu, statul a încurajat această industrie prin acciza foarte mica, în comparație cu produsele originale. Cât BFL se produce în România?
Cum ne ferim de BFL? În primul rând, trebuie să ne uităm pe etichetă. Dacă e vin, trebuie să scrie că este vin. Băuturile făcute din alcool rafinat, apă şi arome alimentare, așa cum am spus, pe etichetele lor ar trebui să scrie ”BFL”. Ne mai putem da seama că aceste băuturi sunt de fapt BFL, prin faptul că au preţuri mai mici decât ar fi normal.
Producătorii de BFL lucrează conform legilor, dar deseori pun o etichetă care te duce cu gândul la vie, sau vin, sau pun denumiri specifice cu rezonanță sau imprimă pe etichetă un butoi, un ciorchine ori o frunză de viţă, inducând confuzie printre cumpărători. Mai mult, deseori nici nu scrie pe etichetă despre ce fel de produs este vorba. Autoritatea Naționala pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) desfășoară periodic actiuni de control privind modul de comercializare și etichetare a băuturilor spirtoase. Doar la unul din controale, ANPC a oprit de la comercializare 60 litri de băuturi spirtoase, care ”erau improprii comercializării și consumului uman”. Adică erau otrăvuri!
sursa: libertatea.ro