Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Opereta „Contesa Maritza“ deschide „Stagiunea lirică arădeană“

Opereta în două acte „Contesa Maritza“, de Emmerich Kálmán, este primul spectacol din acest an din cadrul „Stagiunii lirice arădene“, eveniment organizat de Opera Națională Română Timișoara, Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură, în parteneriat  cu Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ .

Opereta „Contesa Maritza“ deschide „Stagiunea lirică arădeană“
Comentează 0

Prin programul cultural „Stagiunea lirică arădeană” municipalitatea doreşte să ofere publicului arădean prilejul întâlnirii cu unele dintre cele mai reprezentative creaţii ale teatrului liric. Astfel, prin invitarea la Arad, cu caracter de regularitate, a unor apreciate producţii de teatru liric – de operă, operetă, musical sau de balet – se răspunde nevoii de consum cultural a comunităţii locale, urmărindu-se totodată îmbogăţirea ofertei culturale a oraşului în domeniul artelor spectacolului.

La baza acestui parteneriat între municipalitatea arădeană și Opera Națională Română Timișoara a stat succesul de care s-a bucurat în anul 2017 opereta „Voievodul țiganilor“ care s-a jucat în cadrul manifestărilor dedicate Zilelor Aradului și a adunat peste 3.000 de spectatori în Parcul Reconcilierii Româno-Maghiare.

Opereta „Contesa Maritza“ va avea loc vineri, 20 aprilie, la ora 19.00, pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ Arad în interpretarea corului, orchestrei și ansamblului de balet ale Operei Naționale Române Timișoara.

Biletul de intrare costă 20 de lei și va putea fi achiziționat de la casieria teatrului începând cu data de 27 martie.  

„Contesa Maritza” este o operetă în trei acte, compusă de Emmerich Kálmán (libret de Julius Brammer şi Alfred Grünwald, adaptat după „Romanul unui tânăr sărac”, de Octave Feuillet). Premiera absolută a avut loc în 1924, la Viena.

Subiectul acestei extrem de jucate operete este incitant şi amuzant: văduvă, tânără, frumoasă şi bogată, contesa Maritza vrea să scape de stăruinţele admiratorilor care o asaltează cu cereri în căsătorie şi îşi inventează un logodnic - un personaj din opereta lui Strauss-fiul „Voievodul ţiganilor”.

Dar logodnicul imaginar îşi face apariţia în carne şi oase, iar ghicitoarea satului îi prezice că se va îndrăgosti de un bărbat frumos şi nobil. Fugind de prezicere la conacul de ţară, se îndrăgosteşte acolo cu adevărat de administratorul moşiei sale, care se dovedeşte a fi de fapt contele Tassilo.

Contesa Maritza

Conducerea muzicală: PETER OSCHANITZKY

Regia artistică: GYÖRGY KORCSMÁROS (Ungaria)

Decoruri: EVA HORVÁTH (Ungaria)

Costume: AMALIA JUDEA (Oradea)

Concert maeştri: OVIDIU RUSU, CORINA MURGU

Maestru de cor: LAURA MARE

Coregrafia: GÁBOR BAKO (Ungaria)

Asistent regie artistică: VILMOS MELEG (Oradea)

Asistent coregrafie: CARMEN COJOCARU

 

Contesa Maritza NARCISA BRUMAR

Contele Tassilo CRISTIAN BĂLĂȘESCU

Ioța (Prințul Populescu) DAN PATACĂ

Baronul Kálmán Zsupán CRISTIAN RUDIC

Lisa GABRIELLA VARVARI

Ilka LOREDANA BORLOVAN

Bozena NINA ZAHARESCU

Karl Ștefan Liebenberg MIHAI PRELIPCIAN

Cekko, un servitor bătrân MUGUREL CHIRILĂ

Berko COSMIN BORLOVAN

Manja NICOLETA COLCEIAR

 

Corul, orchestra şi ansamblul de balet ale Operei Naţionale Române Timişoara.

Regia tehnică: LUCIAN BORU

Pregătirea muzicală: DRAGOŞ ZAHARESCU, ANGELA BALICI, RAREŞ PĂLTINEANU, IRINA BELEA

Sufleur: RADU OLARIU

Cu aranjamentul Bühnen- und Musikalienverlag Josef Weinberger Wien Gesellschaft m.b.H.

Durata spectacolului: 3h (1 pauză)

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite