Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Operațiune amplă în Arad și alte județe într-un dosar de infracțiuni vamale

Astăzi, 23 noiembrie 2022, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție, infracțiuni la regimul vamal (cu un prejudiciu estimat la acest moment de aproximativ 58 de milioane de lei) și evaziune fiscală, comise în perioada ianuarie 2022 - prezent.

Operațiune amplă în Arad și alte județe într-un dosar de infracțiuni vamale
Comentează 0

​În cursul zilei de 23 noiembrie 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții în 162 de locații (printre care și o instituție publică), restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale situate în județele Iași, Suceava, Botoșani, Ilfov, Ialomița, Arad, Sibiu și municipiul București.
 
În cauză, se beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului General al Poliției Române  (Direcția de  Investigare a Criminalității Economice și structurile teritoriale aflate în coordonare, Direcția Operațiuni Speciale, Unitatea Centrală de Analiză a Informației), Autoritatea Vamală Română, Direcția Generală Antifraudă Fiscală, precum și lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași, Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei București și Brigada Mobilă de Jandarmi Bacău.


Scrie un comentariu

trimite