Oborul, în vizorul Poliţiei Locale: amenzi usturătoare pentru comercianţii care ocupă fără drept domeniul public
Poliţia Locală le transmite comercianţilor care ocupă fără drept domeniul public că îi aşteaptă amenzi usturătoare. Una dintre zonele luate în vizor a fost Piaţa Obor.
„Vineri, 1 iulie 2022, în zona Piaței Obor, polițiștii locali din cadrul Compartimentului Activitate și Control Comercial, în urma unor sesizări, au efectuat un control de verificare a zonelor în care se desfășoară în mod ilicit activități comerciale, constatând la fața locului ocuparea domeniului public de către persoane fizice, fără a deține acord de ocupare a domeniului public, pentru a eluda plata taxei privind utilizarea mesei în incinta pieței.
Această practică este una frecventă în zona de intrare spre Piața Obor, impietând accesul spre zona comercială. Persoanele respective au fost avertizate verbal de nenumărate ori de către polițiștii locali, dar au ales să nu se conformeze cerinței de a intra în legalitate, prin comercializarea obiectelor în interiorul pieței amenajate în acest sens.
Astfel, au fost aplicate 3 sancțiuni, două cu avertisment și o amendă de 2.500 lei, cu plata sumei de 1.000 lei în maximum 15 zile, pentru încãlcarea art.6, alin.(3) din HCLM Arad nr.586/2021 privind Regulamentul de desfășurare a activităților comerciale și al piețelor.
Atenționăm cetățenii care comercializează obiecte în spații neamenajate să nu mai ocupe domeniul public fără acord de ocupare a domeniului public emis de Primăria Municipiului Arad, în caz contrar, acestea pot fi sancționate contravențional cu amendă cuprinsă între 2.000-2.500 lei”, susţin reprezentanţii Poliţiei Locale.