O viață de Om, într-o carte: Filologul Dorin N. Uritescu, la 80 de ani, într-un volum aniversar - bijuterie editorială!
![O viață de Om, într-o carte: Filologul Dorin N. Uritescu, la 80 de ani, într-un volum aniversar - bijuterie editorială!](/html/media/photos/0/59/801/big/Image_3.jpg)
Ce-ți e și cu anii! În urmă cu exact trei ani, chiar în februarie, distinsul profesor Dorin N. Uritescu m-a surprins cu un telefon. Domnia-sa mi-a spus că ar vrea să scriu și eu despre câteva din ultimele sale creații. În urma acestei discuții, am primit, de la București, un pachet în care am descoperit patru cărti care m-au captivat: „Firimituri literare”, „Pe Rio Costa”, „Pentru o lectură adevărată și o percepere corectă a temei” și „MATO-GROSSO>-ul social și politic postrevoluționar”. Așa a început colaborarea noastră. Pentru că au mai ajuns la mine și alte lucrări ale maestrului, precum „Ion Creangă – Magician al cuvântului” ori „CRONICA PICTATĂ ANTICOMUNISTĂ a copiilor școlari din comuna Vinerea, raionul Orăștie, regiunea Hunedoara, ROMÂNIA, 1950-1961”. Am scris despre toate și am publicat însemnările mele în presa arădeană, dar și în revista UZPR.
Zilele trecute, tot de februarie, am avut o minunată surpriză: mi-a venit acasă volumul aniversar „Filologul Dorin N. Uritescu la 80 de ani”, o carte grea și la propriu și la figurat, o bijuterie editorială...
Profesorul, la opt decenii
Dar cine este, de fapt, sărbătoritul? Prof. dr. Dorin N. Uritescu s-a născut la 18 februarie 1944, în satul Vinerea din judeţul Alba. Este absolvent al Facultății de Limbă şi Literatură Română din cadrul Universităţii Bucureşti şi al Facultății de Filozofie - Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi. Doctor în filozofie, Magna cum Laude al Universităţii Bucureşti. A scris numeroase studii și cărți de lingvistică precum: „Greșeli de exprimare”, „Dicționar explicativ de pleonasme efective”, „Pleonasmul în limba română”, „Aspecte ortografice controversate”, „Dicționar de contradicții în adaos efective”, „Noutăți în ortografie”, „Contradicții în exprimare”, „De la chioșcari la vesternizare” „Dinamica actuală a limbii române” etc; dar și volume de poezie („Cântece de logodnă”, „Pe Rio Costa”, „Rugi și porunci”); proză (,,Firmituri literare”); critică și teoria literaturii („Fascinația numelui…”, „Pentru o lectură adevărată și o percepere corectă a temei”, „Portretul la criticii literari români”); teoria presei („Structura variată, natura expresivă și valoarea artistică a pamfletului”) și multe altele.
Enciclopedist al literaturii, lingvisticii, cercetării științifice, literare și învățământului, prof, dr. Dorin N. Uritescu este membru onorific al Academiei Oamenilor de Știință. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România (cu însemnate volume de poezie și proză, ce îl prezintă ca un autor cu un stil propriu). Face parte din Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, care i-a conferit titlul de Membru de Onoare iar „pentru prestigioasa contribuție adusă lingvisticii românești, de-a lungul unei bogate cariere pedagogice, și pentru perseverența demersului profesional dedicat presei” i-a acordat „DISTINCȚIA PAMFIL ȘEICARU”.
Printre cărțile maestrului
Ce am găsit eu fascinant în opera d-lui profesor, ori cum l-am înțeles? Fac o mărturisire, prezentând câteva rânduri din ceea ce am scris despre scriitorul Dorin N. Uritescu:
„Cartea ,,Firmituri literare” vorbește despre Vinerea și vinereni, este un buchet cu povești pline de tâlc, din diverse spații și timpuri, spuse de oameni ai locului (…) „Firimiturile” lui Uritescu sunt mici perle literare în care descoperim o impresionantă galerie de personaje - cuvântători sau eroi ai întâmplărilor pe care le spun celor ce îi ascultă (…) În toate povestirile nu găsim nimic idilic, ci retrăim în satul real (mai ales cei care îl cunoaștem mai bine) cu țărani harnici, deschiși la vorbă, chiar puși pe snoave, cu ironii fine venite dintr-un har nativ”
Volumul de versuri „Pe Rio Costa (balade erotice)” pare să continuie povestirile din „Firimituri literare”, doar că, de această dată, avem un singur narator - Dorin N. Uritescu - care se „spovedește” (în versuri) cu aventurile lui de dragoste din anii tinereții (…) Mai mulți critici, analizând volumul, fac trimiteri la Ioan Budai-Deleanu, Francois Willon, Miron Radu Paraschivescu sau chiar la Emil Brumaru (arătând că nici chiar așa). Eu m-aș rezuma să îl compar pe Dorin N. Uritescu doar cu el însuși: dacă în „Firimituri literare” scriitorul prezintă întâmplări, auzite de la alții, din satul său natal, în „Pe Rio Costa” poetul versifică poveștile de dragoste pe care le-a trăit în același spatiu, pe Râul Coastei (adică Râul Cugir): „Rio Costa, spațiu de dor și mister,/Unde toate durerile vieții pier,/ Unde se nasc bucurii de neuitat/Și păcatele-n iubire-s de neiertat…”.
Aprecieri la aniversare
Despre opera distinsului profesor au scris, elogios, zeci, poate chiar sute de autori. Așa am remarcat, citindu-i volumul aniversar, și am fost încântat. Dar cum spațiul în presă nu este prea generos (mai ales pentru probleme culturale) redau doar câteva fragmente (sper să nu supăr pe nimeni):
„Spirit enciclopedic vivant Dorin N. Uritescu s-a dăruit, cu frenezie uluitoare – paralel cu activitatea didactică, marcată de biruințe incredibile - activității de creație științifică, publicând peste 200 de studii în presa de specialitate și în cotidiane din întreaga țară…” – scrie Dan Lupescu în „Motivarea întocmirii și publicării volumului aniversar”. Tot el subliniază: „Om de carte și profesor de certă vocative pedagogică, autor a zeci de volume, care însumează mii de pagini – Dorin N. Uritescu stăpânește resorturile științei și artei de a nu cădea în „atomizarea” studiilor sale (deloc clorotice, dimpotrivă), în care acribia documentării, arguția documentației, sagacitatea conexiunilor și judecăților de valoare inedite sunt peremtorii și salutare”
„Deși nu face parade de semnele de prețuire ce i s-au arătat de-a lungul anilor în domenii conexe, întreaga activitate a lui Dorin N. Uriterscu a presupus/presupune efort continuu și poate o „știință” aparte de a așeza într-un firesc (rareori asumat de alții) cercetarea exactă cu disponibilitățile eliberatoare ale cuvântului” (Marius Manta)
„Autor prolific, cu cercetări științifice, unanim recunoscute, Dorin N. Uritescu se dovedește și ne dovedește că este, la rândul lui, un magician al literaturii române” (Mircea Bițu)
„Profesorul Dorin N. Uritescu dovedește că nu a fost un dascăl comod sau docil, mulțumit să preia texte critice de-a gata puse la dispoziție de personalități marcante ale criticii literare românești, ci a trecut propriei gândiri și cunoașteri textele literare din programa școlară sau extra curriculară” (Adina Andrițoiu).
„Dorin N. Uritescu mai trece un prag – scrie Nicolae Băciuț în „Dorin N. Uritrescu – 80”). Rotunjește o vârstă (n. 18 februarie 1944) cu aceeași frenezie și în entuziasmul vocației pe care i le-am descoperit cu ceva ani în urmă când, întâlnindu-ne, întâmplător, în labirintul bucureștean, am urcat în aceeași barcă și de atunci călătorim împreună”
Cartea, cel mai ales dar
„În „Cadranul” vieții sale, mai zice Nicolae Băciuț, reținem câteva momente ca semn de recunoștință și prețuire, loc pentru a ne alătura celor care cu sinceritate îi dorersc încă mulți ani rodnici, cu sănătate, cu noi realizări pe dumul fără capăt al grijii față de limba neamului său”.
Un semn de apropiere sufletească, poate cel mai de preț ce i se putea face apreciatului profesor, la împlinire a opt decenii de viață, nu putea fi decât o carte. O astfel carte rară - care cuprinde contribuția lui în: Ortografie, Stilistică, Critică literară, Greșeli de exprimare, Lexic. Lexicologie, Teoria literaturii, Frazeologie, Poezie, Proză - este volumul aniversar, apărut recent, sub egida Academiei Oamenilor de Știință din România, „Filologul Dorin N. Uritescu la 80 de ani”. Bijuteria culturală, într-o ținută grafică de invidiat, a văzut lumina tiparului la Adi Center Iași, coordonatori fiind Dan Lupescu și Grigore Radoslavescu.
Lucrarea este structurată pe paisprezece capitole: Motivarea întocmirii și publicării volumului aniversar|; Prof.dr. Dorin N. Uritescu, ținuta umană și cea a cercetătorului de excepție; Consemnare biografică și evaluare socio-proferională a prof. dr. Dorin N. Uritescu; Oglindirea aspectelor sociale, profesionale, școlare în adeverințe, dovezi scrise instituționale, diplome, premii, declarații redate în presă, dicționare enciclopedice și reviste în ediții speciale; Interviuri; Mic album memorial; Reputația științifică. Contribuții: concept, categorizări, teme, teze, principii noi…; Dorin N. Uritescu citat în opera unor filologi consacrați; Menționări în volume de referință; Menționări în bibliografii academice; Bibliografia articolelor publicate în presă cu semnătura prof, dr. Dorin N. Uritescu; Diplome, distincții, premii; Medalii; Comentatori ai operei prof. dr. Dorin N. Uritescu.
Și cum spuneam, pe la început, este o carte grea și la propriu și la figurat. E o carte grea, de peste 700 de pagini, despre care nu poți să povestești; nu ai alte variante decât să admiri, să citești, să privești și să apreciezi. Volumul aniversar dedicat lui Dorin N. Uritescu este de-a dreptul impresionant, academic, Mulțimea de specialiști în ale scrisului, care au cercetat studiile, creațiile distinsului profesor, vorbește, în articole la superlativ, despre valoarea lucărilor acestuia din: Ortografie, Stilistică, Critică literară, Greșeli de exprimare, Lexic/lexicologie, Teoria literaturii, Frazeologie, Proză, Poezie. Pe lângă aspectul editorial impesionat al cărții, aceasta mai cuprinde și câteva capitole în care putem vedea documente valoroase, diplome, premii, medalii, distincții, imagini cu autorul în diferite ipostaze, ce formează un adevărat album documentar ce vorbește despre Omul și Creatorul venit din Vinerea să-și împlinească destinul de în diverse meleaguri românești.
În ultimul capitol, „Prof. dr. Dorin N. Uritescu mulțumește comentatorilor operei sale” printr-o galerie de fotografii-portret cu autorii care au scris, de-a lungul vremi, despre lucrările lui. Și asta într-o carte emblematică, de mare valoare artistică și intelectuală, care ar face cinste oricărei biblioteci din România.
Și noi vă mulțumim d-le profesor, pentru cinstea ce ne-ați făcut-o de a vă cerceta „galaxia”, universul creațiilor izvodite cu știință și talent. Întru mulți ani cu sănătate și noi izbânzi!
Vasile Filip