Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

O tânără excepţională a primit distincţia „Arădeni cu care ne mândrim”

Georgiana Bighescu şi-a dedicat ultimii ani copiilor cu dizabilităţi sau care provin din medii dezavantajate. Deşi este foarte tânără, Georgiana Bighescu are deja un portofoliu de acţiuni impresionant, a dovedit implicare în acţiuni de voluntariat.

O tânără excepţională a primit distincţia „Arădeni cu care ne mândrim”
Comentează 0

Este Youth Advisor Special Olympics pentru Europa-Eurasia, a organizat activităţi sportive, de dans, spectacole de teatru cu acei copii. A fondat Asociaţia HOPE (Humanity, Optimism, Peace, Equality) care ajută copiii defavorizaţi. A scris şi o carte de poveşti, „Lupul care a descoperit Fericirea” iar banii încasaţi au mers spre finanţarea organizaţiei sale.

„Am descoperit o tânără excepţională, optimistă, plină de energie şi de iniţiative. Georgiana este genul de om care se implică, nu se limitează la a constata că există probleme în societate, ea face eforturi pentru a le rezolva. Este unul dintre arădenii cu care ne mândrim, pentru că îi pasă, pentru că se implică, pentru că este creativă şi reuşeşte să îi mobilizeze şi pe alţii pentru acţiuni cu un profund caracter umanitar.

Campania «Arădeni cu care ne mândrim» are rolul de a scoate în evidenţă aceşti arădeni care fac lucruri deosebite pentru comunitatea lor, dar sunt mai puţin cunoscuţi de opinia publică”, a spus Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad şi iniţiatorul distincţiei „Arădeni cu care ne mândrim”.

C.P.


Scrie un comentariu

trimite