O firmă din Sântana amendată cu 10.000 de lei şi lăsată fără 12,5 mc de lemn fără acte de provenienţă
În cadrul acțiunii Scutul Pădurii, o echipa mixtă formată din poliţişti, comisari ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Arad și inspectori ai Gărzii Forestiere a efectuat, la sfârşitul săptămânii trecute, un control la un agent economic din Sântana.
„Acesta nu a putut prezenta acte de proveniență a materialului lemnos care se afla în incintă. A fost aplicată de către IPJ Arad o amendă de 10.000 lei, fiindu-i confiscată și cantitatea de 12,5 mc (în valoare de 2.300 lei). Acțiunile și verificările în cadrul planului comun SCUTUL PĂDURII, vor continua și în perioadele următoare”, scriu pe Facebook reprezentanţii Gărzii de Mediu Arad.