O femeie de 101 ani a uimit lumea medicală. A născut un băiețel. Cum a fost posibil
Anatolia Vertadella, o italiancă în vârstă de 101 ani, a adus pe lume un băiețel perfect sănătos. Cum a fost posibil?
Anatolia Vertadella, o italiancă în vârstă de 101 ani, a adus pe lume un băiețel perfect sănătos după ce a suferit un transplant de ovar, operație contestată de mulți medici din cauza vârstei sale avansate, scrie Rivista Napoli.
Operația controversată a fost realizată ilegal într-o clinică privată din Turcia, unde legile europene de transplant de ovar nu se pot aplica.
Bătrânica nu a vrut să dezvăluie numele clinicii unde a avut loc intervenția chirurgicală.
"Sunt foarte recunoscătoare întregii echipe de medici care m-a operat", a povestit bunicuța, cu ochii în lacrimi. "Mă simt minunat după ce mi-am născut al 17-lea copil. Acest copil este dovada că Dumnezeu este puternic", a completat femeia.
Potrivit presei din Italia, Anatolia a fost diagnosticată cu cancer ovarian la vârsta de 48 de ani. Pentru o vreme, aceasta a crezut că Dumnezeu a pedepsit-o și credea că va obține iertarea lui numai dacă va mai naște un copil, deși mai avea acasă 16.
Văduvă din anul 1998, italianca a mărturisit că tatăl copilului ei este un donator anonim.
Sursa realitatea.net