O cisternă s-a răsturnat pe DN1, trafic oprit pe tronsonul Huedin - Oradea
Traficul pe DN 1 este oprit, miercuri dimineaţă, în judeţul Bihor, pe tronsonul Huedin - Oradea, în zona localităţii Groşi, unde o cisternă încărcată cu o substanţă potenţial periculoasă s-a răsturnat în afara carosabilului. Nu s-au înregistrat victime.
Traficul pe DN1 Huedin - Oradea este întrerupt pe ambele sensuri în zona localităţii bihorene Groşi, potrivit centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Circulaţia a fost oprită după ce o cisternă încărcată cu o substanţă potenţial periculoasă s-a răsturnat în afara carosabilului.
Potrivit sursei citate, accidentul nu s-a soldat cu victime.
Şoferii pot folosi două rute ocolitoare: pentru relaţia Cluj-Napoca – Oradea - DJ108I Topa de Criş - Vadu Crişului, iar pentru relaţia Oradea - Cluj-Napoca - Aleşd – DJ764 - Aştileu – DJ108I.
Citeste mai mult pe romaniatv.net