Noul Parlament se întruneşte marţi. Leon Dănăilă (83 ani) şi Miron Ignat (75 ani), preşedinţi temporari ai celor două Camere
Senatul şi Camera Deputaţilor nou alese se întrunesc marţi la ora 12.00 în primele şedinţe de după alegerile din 11 decembrie, iar lucrările vor fi conduse de decanii de vârstă ai celor două Camere: senatorul Leon Dănăilă (PNL), în vârstă de 83 de ani şi deputatul Miron Ignat (minorităţi), în vârstă de 75 de ani.
În prima şedinţă, atât Senatul, cât şi Camera Deputaţilor vor stabili Comisia de validare a mandatelor noilor aleşi. Comisia de validare a Camerei Deputaţilor va fi compusă din 30 de membri, iar cea a Senatului din 15. Fiecare dintre cele două comisii va respecta coloratura politică rezultată din alegeri.
Şedinţa va fi condusă de decanii de vârstă ai celor două Camere, care vor fi asistaţi de cei mai tineri patru senatori, respectiv deputaţi, în calitate de secretari. Astfel, şedinţa Senatului va fi condusă de neurochirurgul Leon Dănăilă, în vârstă de 83 de ani, ales pe listele PNL Bucureşti. El va fi asistat de Cătălin George Stângă (34 ani, PNL, Galaţi), George Edward Dircă (36 ani, USR, Galaţi), Alexandru Marius Dunca (36 ani, PSD, Braşov) şi Bogdan Constantin Matei (36 ani, PSD, Vâlcea).
Şedinţa Camerei Deputaţilor va fi condusă de Miron Ignat, în vârstă de 75 de ani, ales din partea comunităţii ruşilor lipoveni din România. Ignat va fi asistat de către cei mai tineri patru deputaţi: Mara Mareş (24 ani, PNL, Braşov), Andrei Pop (25 ani, PSD, Ialomiţa), Vlad Emanuel Duruş (26 ani, USR, Maramureş) şi Apjok Norbert (27 ani, UDMR, Maramureş).
După ce comisiile alese în şedinţele celor două camere vor valida mandatele, vor elabora fiecare câte un raport în care nominalizează senatorii şi deputaţii pentru care se propune validarea sau invalidarea mandatelor. După ce rapoartele vor fi aprobate, prin vot, de către comisii, ele vor fi supuse votului plenului fiecărei camere. Camera Deputaţilor a stabilit deja votul pentru raportul comisiei de validare miercuri la ora 9.00.
Citeste mai mult pe romaniatv.net