Nouă străini au fost descoperiți încercând să treacă fraudulos frontiera, la Nădlac
Poliţiştii de frontieră arădeni de la Nădlac II au depistat nouă cetăţeni din Irak care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un TIR.
Ieri, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Turcia. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, două containere goale pe ruta Turcia – Franța.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în unul din cele două containere, nouă cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Irak, ce intenționau să treacă în mod fraudulos frontiera de stat.
Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șofer și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.