Notarul Adrian Vlai și câțiva complici sunt trimiși în judecată în legătură cu înstrăinarea unor pășuni din Ineu și Răpsig
Direcția Națională Anticorupție a anunțat, astăzi, că s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a mai multor persoane care au legătură cu înstrăinarea a sute de hectare de pășuni din Ineu și Răpsig, între care notarul Adrian Vlai.
Astfel, au fost trimiși în judecată: Adrian Vlai, în sarcina căruia s-au reținut două infracțiuni de ”abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit”, din care una în formă continuată; Nicolae Traian Petrișor, președinte și administrator al Asociației Composesoratului Foștilor Coloniști din Ineu – Traian, acuzat de ”abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată”; Floare Igna, secretar al Asociației Composesoratului Foștilor Coloniști din Ineu – Traian, acuzată de ”abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată” și ”complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit”; Ioan Iercan, președinte al Asociației Composesoratul Foștilor Urbarialiști Răpsig, în sarcina căruia s-au reținut două infracțiuni de abuz în serviciu.
181 de hectare vândute la Ineu
În rechizitoriul procurorilor se arată că, în perioada 2008 – 2009, notarul Adrian Vlai ”prin încălcarea dispozițiilor imperative ale Legii fondului funciar, în forma în vigoare la data faptelor, a conceput şi redactat încheierile de autentificare a unui număr de trei contracte de schimb, semnate de inculpații Petrişor Nicole Traian, Igna Floare şi Cociuba Ortenzia, în calitățile menționate dar și de membri în conducerea Asociației Composesoratului Foștilor Coloniști din Ineu – Traian, jud. Arad, prin care s-au înstrăinat, din patrimoniul composesoratului, în total 181,4 ha pășune/teren neagricol”.
Aceste suprafețe de teren au ajuns în patrimoniul unor terțe persoane fizice care nu aveau calitate de membri/asociați în cadrul acelei forme asociative de proprietate. Ulterior, persoanele respective au vândut suprafața de teren unei societăți comerciale.
Acționând în această modalitate, inculpații au prejudiciat Asociația Composesoratul Foștilor Coloniști din Ineu – Traian cu suma totală de 212.138 euro, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru persoanele în patrimoniul cărora au intrat suprafețele de teren ca urmare a încheierii contractelor de schimb menționate.
De asemenea, s-a mai reținut ca și prejudiciu suferit de Asociaţia Composesoratul Foştilor Colonişti din Ineu – Traian și suma de 120.942,51 euro, reprezentat de sumele care ar fi trebuit încasate cu titlul de subvenţii de la A.P.I.A. – schemele de plată pe suprafaţă (SAPS) aferente campaniilor 2009 – 2014 inclusiv, raportat la suprafaţa de păşune înstrăinată de composesorat prin contractele respective.
Prejudiciu și la Răpsig
În 30 aprilie 2009, Adrian Vlai, ”prin încălcarea acelorași dispoziții legale, a conceput și redactat încheierea de autentificare aferentă unui contract de vânzare-cumpărare, semnat și de inculpații Iercan Ioan și Igna Floare, președinte la data faptelor al Asociației Composesoratul Foștilor Urbarialiști Răpsig, prin care s-a înstrăinat din patrimoniul Composesoratului Foștilor Urbarialiști Răpsig suprafața de 199,8 ha de pășune în patrimoniul acelorași persoane fizice care nu aveau vreo calitate de membru/asociaţi în cadrul formei asociative de proprietate”.
Și de această dată, persoanele respective au vândut suprafața de teren unei societăți comerciale.
Prin realizarea acestei tranzacții, ar fi fost prejudiciată Asociația Composesoratul Foștilor Urbarialiști Răpsig cu 280.186 euro concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru persoanele respective.
De asemenea, s-a mai reținut ca și prejudiciu suferit de către Asociaţia Composesoratul Foștilor Urbarialiști Răpsig și suma de 2.128.098,59 lei, pe care nu a mai încasat-o de la A.P.I.A. pentru campaniile 2010 și 2011.
Cum s-a procedat
Pentru punerea în practică înstrăinării patrimoniului celor două composesorate (terenurile cu pășune și fânețe) și pentru a da o aparență de legalitate acestor acțiuni, a fost conceput un plan.
Procurorii DNA spun că s-a procedat la modificarea, prin întocmirea de înscrisuri false, a statutului și actului constitutiv al composesoratelor, astfel încât să se prevadă posibilitatea înstrăinării prin schimb sau vânzare a suprafețelor de pășune aflate în patrimoniul acestora, concomitent cu reducerea numărului de membri composesori și, implicit, a numărului persoanelor cu drept de vot în adunările generale ale composesoratelor. De asemenea, s-a urmărit schimbarea conducerii composesoratelor (consiliul director/comitetul de conducere – președinte, secretar, administrator, casier, membrii), cu persoane care să fie de acord cu înstrăinarea patrimoniului composesoratelor.
S-a realizat înstrăinarea (prin schimb sau vânzare) suprafețelor de pășune prin întocmirea de contracte autentice de către notarul public Vlai Adrian, din patrimoniul composesoratelor în patrimoniul unor persoane care nu aveau calitatea de membrii composesori. Ulterior, a avut loc vânzarea suprafețelor de pășune de către persoanele fizice dobânditoare către societăți comerciale interesate.
Tot acest plan a fost realizat și pus în aplicare atât în cazul Asociației Composesoratului Foștilor Coloniști din Ineu – Traian, cât și al Asociației Composesoratul Foștilor Urbarialiști Răpsig, în scopul final al vânzării acestor suprafețe de teren de către persoanele fizice respective către societățile comerciale interesate de efectuarea de investiții în domeniul imobiliar.
În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpaților Iercan Ioan, Igna Floare, Cociuba Ortenzia, Petrişor Nicolae Traian și Vlai Adrian.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Timișoara, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.