Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Nicio serbare câmpenească fără Fifor. Cum vrea să ia votul unor oameni pe care nu i-a văzut în viața lui

Nicio serbare câmpenească fără Fifor. Cum vrea să ia votul unor oameni pe care nu i-a văzut în viața lui
Comentează 2

Senatorul PSD de Dolj Mihai Fifor face, week-end de week-end, adevărate tururi de forță prin județul Arad. Se bagă în seamă pe la diferite serbări câmpenești, în speranța că cei cu care dă azi mâna îl vor vota mâine.

Aplică tactica unui om care are de recuperat un serios handicap în ceea ce privește "datul ochilor" cu arădenii. Cum nu-l prea știe nimeni se înghesuie să dea mâna cu orice posibil votant, în speranța că-l va recunoaște pe afișele electorale și că îi va acorda votul.

Mihai Fifor are doar interesul "scurt" al obținerii votului la alegerile parlamentare din luna decembrie, nicidecum vreun interes legat de arădenii pe care, chipurile, îi salută cu zâmbetul pe buze.

Își face poze, pe care le postează pe rețelele de socializare, cu aceleași persoane cu care a plecat de la Arad în periplul său prin județ sau cel mult cu ceva membri ai PSD din organizațiile locale.

Cu evenimentul la care participă nu are nicio treabă, nici cu soliștii care urcă pe scenă, nici cu ansamblurile folclorice care prestează. Fie că vorbim de ceva "fii ai satului", "zile de comună", "festivaluri", etc -  Mihai Fifor știe una și bună: să strângă mâna cât mai multor persoane.

Concluzia este că pe Mihai Fifor, dacă nu e din Arad, nu îl interesează de județ. Lui îi pasă numai să ajungă pe locul 1 pe lista de la Senat a social-democarților și să mai prindă un mandat în Parlament.

Dacă l-ar interesa nu ar fi parte doar la serbări și evenimente, ci s-ar implica și în lucruri serioase.

Andrea Kondrad

Sursa foto Facebook

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite