Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ministerul Familiei a dispus efectuarea unui control în cazul scandalului de la Birchiș

Ministerul Familiei a cerut efectuarea unui control în cazul ordinului de protecție emis de Judecătoria Lipova în cazul familiei scindate de la Birchiș. 

Ministerul Familiei a dispus efectuarea unui control în cazul scandalului de la Birchiș
Comentează 0

Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, referitoare la modul în care s-a desfășurat preluarea în vederea relocării a două fete minore de la tatăl lor, din localitatea Birchiș, pentru a fi încredințate mamei, cu domiciliul în altă localitate, Ministerul Familiei face următoarele precizări: Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero, a solicitat Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) efectuarea unei misiuni de control la Arad, pentru a verifica modul în care au fost respectate procedurile legale de punere în aplicare a ordinului de protecție cu executare imediată, emis de Judecătoria Lipova, pe numele a doi bărbați, de 45 și 69 de ani și al unei femei, de 64 de ani, toți din Birchiș. În urma acestui ordin, celor trei (tatăl fetelor și bunicii paterni) li s-a interzis să se apropie la o distanță mai mică de 100 de metri de cele două fete minore, de 8 și 10 ani, al căror domiciliu a fost stabilit la adresa mamei.

Susțin fără rezerve punerea în aplicare a deciziilor instanței, ținând cont de interesul superior al copilului, de creșterea într-un mediu sigur, care să-i permită dezvoltarea armonioasă și să asigure confortul psihic necesar. Prin urmare, nu comentez decizia instanței, dar vreau să mă asigur că aceasta a fost pusă în aplicare respectându-se toate procedurile legale și luându-se toate măsurile de precauție astfel încât cele două fetițe să nu aibă de suferit nici fizic, nici emoțional”, a declarat ministrul Natalia-Elena Intotero.

Amintim că Judecătoria Lipova a emis un ordin de protecţie pe 30 de zile pe numele unui bărbat şi pe numele părinţilor acestuia, pentru că pare-se că aceștia nu au permis fiicelor bărbatului să îşi vadă mama, cu care acesta se află în divorţ şi care obţinuse în instanţă stabilirea domiciliului minorelor la ea acasă. Celor trei le-a fost interzisă apropierea la o distanţă mai mică de 100 de metri de cele două fete.


Scrie un comentariu

trimite