Minișelul a fost scos din izolare
Consiliul Județean Arad a realizat un podeț provizoriu, pentru a reface legătura între centrul de comună Tauț și satul Minișel.
„Am acționat cu promptitudine pentru remedierea situației și scoaterea locuitorilor din Minișel din izolarea rutieră. Încă de săptămâna trecută am luat măsurile necesare, în regim de urgență, potrivit procedurilor legale, pentru remedierea cât mai rapidă a efectelor produse de torentul creat de scurgerea apelor de pe versanți! Am făcut toate demersurile care se impun pentru a realiza un podeț provizoriu, cu cale de acces spre drum, astfel încât vechiul podeț să poată fi ocolit! Este o soluție temporară, dar obligatorie! În paralel, lucrăm la proiectarea și construirea unui pod nou, în locul celui distrus!”, a declarat Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.
Vă reamintim că, în urmă cu două zile, Consiliul Județean Arad a alocat din excedentul bugetar suma de 1,785 milioane lei, pentru refacerea acestui podeț, devenit impracticabil în urma viiturilor din seara de 05.07.2023.