Mihai Paşca: „Lărgim sfera de aplicare a ordinului de protecţie pentru creşterea gradului de siguranţă!”
Secretarul de stat Mihai Paşca anunţă că la Ministerul Justiţiei a fost demarată elaborarea unei iniţiative legislative prin care sfera de aplicare a ordinului de protecţie urmează să fie lărgită. Acesta s-a întâlnit cu reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii, cu cei ai Ministerului Afacerilor Interne şi cu cei ai Parchetului General.
„Rămas fidel acestei promisiuni, am inițiat în cadrul Ministerului Justiției procedura lărgirii ariei de aplicare a Ordinului de Protecție, astfel încât orice persoană sau victimă a violenței sub toate formele ei sau aflată într-un astfel de pericol iminent, să poată apela la protecția acestui instrument. Ordinul de Protecție nu poate fi solicitat în forma de azi a legii decât pentru situații de violență domestică, ceea ce nu este suficient. Statul are obligația de a asigura protecția tuturor cetățenilor săi în fața oricărei situații de pericol, nu doar pentru acele situații în care violența se produce în cadrul familiei sau a relațiilor asimilate acesteia. Ca avocat îmi era greu să explic oamenilor aflați în situații de hărțuire sau de pericol de ce nu pot obține din partea autorităților protecția acestui ordin, deși el există ca instrument legal. Sunt convins ca aceeași frustrare au simțit-o și polițiștii sau magistrații care au întâlnit aceste situații în practică. Este timpul să îmbunătățim lucrurile, pentru a preîntâmpina tragediile pe cât posibil și nu doar a le constata, odată produse”, a transmis secretarul de stat Mihai Paşca.