Microbuz de 20.000 de euro, confiscat de polițiștii de frontieră de la PTF Nădlac
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac au descoperit un microbuz marca Renault, în valoare de 19.600 de euro, căutat de autorităţile din Italia.
Duminică seara, în jurul orei 22.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră un cetăţean român, în vârstă de 45 de ani, conducând un autovehicul marca Renault.
La controlul de frontieră, şoferul a prezentat pentru microbuz un contract de închiriere încheiat între el şi societatea care deţinea autoturismul, valabil până la data de 29.12.2020.
În urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat faptul că autovehiculul figurează ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Italia la data de 30.01.2021.
Microbuzul, în valoare de 19.600 de euro, a fost indisponibilizat la sediul P.T.F. Nădlac, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz de încredere, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.