Mecler Hospitality a lansat primul HUB dedicat barmanilor români
Mecler Hospitality a lansat Mecler Bartenders Community, primul HUB dedicat barmanilor români.
Ieri, de la ora 18:00, Mecler Hospitality a lansat primul HUB sub conceptul Mecler Bartenders Community, situat în municipiul Arad, pe Bulevardul Revoluţiei, nr. 96 (în curtea de lângă D’amici).
Este dedicat exclusiv dezvoltării profesionale a barmanilor români.
La inaugurare, au fost prezenți trainerii Mecler Hospitality: Daniel Rusu din Arad, Leonardo Daia, trainer Mecler Hospitality Timișoara, și Lupu Flavius, trainer Mecler Hospitality pentru ramura de Flair Bartending.
„Mecler Hospitality își dorește să fie un aport real în creșterea și dezvoltarea sănătoasă a industriei ospitalității. Un concept unic pentru industria ospitalității. Prin acest prim HUB dedicat barmanilor, compania duce la următorul nivel angajamentul de a sprijini comunitatea locală de profesioniști”, a declarat Daniel Kosztandi, COO Mecler Hospitality.
Noul HUB, parte a conceptului Mecler Bartenders Community, este conceput pentru a oferi o gamă largă de beneficii, printre care:
• Masterclass-uri exclusive: Colaborări cu experți naţionali şi internaționali pentru sesiuni practice
• Concursuri și recunoaștere profesională
• O rețea dedicată barmanilor români pentru schimb de experiențe, mentorat și sprijin reciproc
• Focus pe formarea personalului asiatic și integrarea acestora în industria ospitalității
Mecler Hospitality plănuiește să inaugureze încă 5 centre similare în următoarea perioada, fiecare fiind echipat cu facilități de ultimă generație și programe de instruire personalizate.
Parte a Mecler Group, Mecler Hospitality își consolidează poziția în domeniul recrutării și formării profesionale în industria ospitalității. Cu o experiență vastă și o abordare inovatoare, compania sprijină atât profesioniștii locali, cât și pe cei internaționali, să se dezvolte și să contribuie la creșterea industriei.