Măsuri dispuse de către POLIȚIE la FESTIVALUL BERII și nu numai în perioada 29 iunie – 02 iulie
În perioada 29 iunie – 02 iulie a.c., în municipiul și județul Arad se vor organiza mai multe evenimente la care este așteptat public numeros.
Astfel, în municipiu va avea loc, începând cu această seară, Festivalul Rock Simfonic, iar în zilele care urmează Festivalul Berii.
În județ, în acest sfârșit de săptămână vor mai avea loc: Zilele orașelor Sântana, Pâncota și ,,Ineufest”.
Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad vor acţiona pe raza întregului județ, cu efective suplimentare faţă de dispozitivul curent, pentru îndeplinirea responsabilităţilor necesare asigurării unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică şi prevenirea producerii oricăror evenimente negative.
Dispozitivul va fi adaptat în permanență, pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale și impunerea fermă a legii.
Grupele de intervenție din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale vor fi mobilizate suplimentar, în vederea intervenției la orice eveniment care ar putea tulbura ordinea și liniștea publică.
Conducătorilor auto le recomandăm :
- să respecte viteza legală de circulație;
- să adapteze permanent viteza la condițiile de drum;
- să acorde prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversarea străzii;
- să poarte centura de siguranță;
- să utilizeze telefonul mobil doar dacă au instalat în vehicul un sistem de tip „mâini libere”;
- să nu conducă dacă au consumat băuturi alcoolice;
- să se concentreze asupra condusului și să nu se lase distrași de alte activități.
Vă mulțumesc.
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE
Agent de poliție
Herbei Mădălin-Florin