Master Your Card, program dedicat susținerii IMM-urilor românești
Vineri, 15 iunie 2018, la sediul Camerei de Comerţ din Arad, a avut loc o sesiune de informare dedicată celor care doresc să își lărgească cunoștințele despre beneficiile metodelor de plată electronice, oferindu-le informaţiile de care au nevoie pentru a alege cel mai eficient mod pentru a plăti.
Evenimentul, organizat de Mastercard în parteneriat cu CCIR şi cu CCIA Arad, s-a bucurat de participarea a peste 40 de agenţi economici. Din partea Mastercard au participat: Laura Ștefan, Manager, Product Sales, Commercial Business Development Mastercard, şi Mihaela Ciupală, Director, Product Manager, Mastercard Europe; din partea CCIR, Cristina Mihai, Director, Direcția Relaţii Interne și ICC România.
„Salut acest demers al Mastercard de a oferi gratuit consultanță participanților, abordând teme de interes în cadrul acestui workshop menit să sprijine IMM-urile. Incluziunea financiară, mai ales în zonele rurale, este o necesitate a pieţei locale, cu un potenţial semnificativ de transparentizare a fluxurilor de plată. Sper ca acest parteneriat cu Mastercard şi CCIR să vină în sprijinul agenţilor economici arădeni, iar informaţiile prezentate în cadrul evenimentului să îi ajute în eficientizarea activităţii”, a declarat Gheorghe Seculici, preşedintele CCIA Arad.
„Mastercard consideră că facilitarea accesului la produse și servicii financiare constituie unul dintre principalele beneficii ale progresului tehnologic. Prin programul Master Your Card, pe care îl desfășurăm împreună cu partenerii noștri, CCIR și CECCAR, ne dorim să sprijinim IMM-urile, care sunt motorul economiei românești, oferindu-le informațiile de care au nevoie pentru a alege cel mai eficient mod pentru a plăti”, a declarat Laura Ștefan, Manager, Product Sales, Commercial Business Development, Mastercard România.
Programul Mastercar You Card a fost lansat în toamna anului 2017 în București și a beneficiat de participarea a peste 200 de antreprenori și experți contabili. Din anul 2018, programul Master Your Card a fost extins la nivel național, ceea ce le permite şi antreprenorilor din afara Bucureștiului să participe la sesiunile de informare ce le vor permite să aleagă cele mai bune soluții de creștere a businessului propriu.