Actriţa Maia Morgenstern revine la Teatrul de Vară miercuri, 28 iunie, de la ora 20.00, cu spectacolul “Şofer, pictor”, în regia lui Alexandru Dabija şi scenografia Andradei Chiriac. Teatrul Evreiesc de Stat continuă familiarizarea publicului cu dramaturgia unuia dintre cei mai valoroşi dramaturgi israelieni contemporani, Hillel Mittelpunkt. După comedia ”Varşovia. Ghid Turistic”, ”Şofer / Pictor” aduce în scenă doi protagonişti complet diferiţi, forţaţi să trăiască împreună într-un spaţiu închis (Maia Morgenstern şi Lucian Iftimie). Mira este pictor. După patruzeci de ani de cariera artistică în America de Sud, revine în Israel, în casa copilăriei sale. Acasă, Mira descoperă că fratele i-a murit, iar în locul lui trăieşte prietenul acestuia, Aaron – şofer de camion, care şi-a pierdut memoria din cauza unui accident. „Şofer, pictor” rămâne până în ziua de azi una dintre piesele cele mai dragi inimii mele. A fost scrisă când tatăl meu, pictor, era pe moarte şi constituie un omagiu adus lui şi diverselor laturi expresive ale personalităţii sale. (Hillel Mitelpunkt)