Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Mai mulți străini fără drept de a călători în Schengen au fost depistați de polițiștii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat în cadrul activităților de control, patru cetățeni din Afganistan, Siria și Iran fără drept de a călători în spațiul Schengen.

Mai mulți străini fără drept de a călători în Schengen au fost depistați de polițiștii de frontieră
Comentează

În data de 22.01.2025, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au efectuat controale aleatorii și nesistematice pe autostrada A1 Deva – Nădlac. În cadrul acestora, a fost oprit pentru control un autoturism înmatriculat în România, condus de către un cetățean român, alături de care călătoreau, în calitate de pasageri, patru cetățeni străini.

La momentul verificărilor, s-a constatat faptul că pasagerii nu dețin documente pentru a călători în spațiul Schengen, motiv pentru care persoanele și mijlocul de transport au fost conduse la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor.

În urma cercetărilor, polițiștii de frontieră au identificat cei patru pasageri ca fiind cetățeni din Afganistan, Siria și Iran, cu vârste cuprinse între 20 și 36 de ani.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii străini și trafic de migranți pentru cetățeanul român, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

În urma aderării complete a României la Spațiul Schengen, Poliția de Frontieră continuă să acționeze în baza analizelor de risc pentru a asigura securitatea la granițele țării. De asemenea, competența privind migrația ilegală rămâne în continuare la nivel național pentru gestionarea eficientă a acestui tip de infracționalitate.


Scrie un comentariu

trimite