Sergiu Malagamba văzuse lumina zilei în agitații ani de început ai secolului trecut, la Chișinău. Se trăgea dintr-un neam cu posibilități, armean la origini, iar după ce făcuse școală serioasă la Conservatorul Unirea din orașul său natal și câteva încercări artistice în Moldova, Serghei venea la București pentru a deveni celebru.

CUCERIREA BUCUREȘTILOR

Talentul său uriaș - în opinia multor muzicieni a fost cel mai mare baterist român al tuturor timpurilor - era dublat de o atitudine totalmente atipică pentru tinerii ascultători și foarte conservatori ai acelor vremuri.Muzica îl făcea să vadă altfel lucrurile. Regulile, inclusiv cele vestimentare, nu erau pentru unul ca el și ușor - ușor a reușit să treacă peste barierele impuse de protipendada Capitalei și să trăiască așa cum își dorea.

Profesional era unul dintre cei mai buni din piață. Vestimentar era un avangardist. Sfida șabloanele. Astăzi s-ar fi spus despre el că este metrosexual, însă grija pe care și-o purta nu era singura calitate. Stilul său futurist îi „corupea” pe tinerii Bucureștilor într-o manieră enervantă pentru cei care făceau legea prin oraș. Conducea o orchestră, iar băieții din trupă își urmau liderul cu sfințenie. Se îmbrăcau la fel, se comporau la fel, se tundeau la fel și cântau după aceeași partitură. Deveniseră malagambiști. 

Cercurile în care Serghei Malagamba se învărtea erau dintre cele mai alese. Toți băieții de bani gata și toate damele frumoase și parfumate se aflau în preajma omului venit parcă din altă lume. Muzica lui cucerea, iar hainele pe care le purta erau copiate până la cel mai mic amănunt de cei cu posibilități.

ARESTAT PENTRU CĂ ERA PREA FERCHEZUIT

În 1942 se întâmplă ceva mai puțin obișnuit. Serghei este arestat fără prea multe explicații și întemnițat într-un lagăr aflat lângă Târgu Jiu, A avu parte de niște acuzații de-a dreptul hilare, dar care i-au convins pe judecători să-l condamne. Fusese declarat, în mod oficial, „şef de sectă religioasă periculoasă siguranţei Statului”. Iată ce scrie Răzvan Moceanu într-un amplu material dedicat lui Sergiu Malagamba: „În 1942, celebrul percuţionist este ridicat de Poliţie şi internat în lăgarul de la Târgu-Jiu, fiind acuzat de a fi „şef de sectă religioasă periculoasă siguranţei Statului”, tocmai din cauza malagambismului – moda vestimentară a acelor ani care cuprinsese mari mase de tineri dar şi personalităţi marcante ale scenei precum Constantin Tănase, care a apărut în faţa spectatorilor îmbrăcat extravagant. Scandalul a fost declanşat în presă, un gazetar sugerând că tineretul murea în lupte, iar malagambiştii sfidau lumea… Adică statul era ameninţat de frizura tăiată la spate perfect drept, după metoda celebrului frizer „Gică Vapor”, de pălăria care era musai cu boruri late şi panglică fină, de cămaşa obligatoriu uni, asortată cu o cravată cu nodul mic, lungă până peste curea, de sacoul în carouri ample, de pantalonii cu patru pense, cu manşeta strânsă la glezne şi neapărat mai scurţi astfel încât să asigure vedere la ciorapii din lână fină, în dungi în culori tari, sau de pantofii din antilopă, cu talpa de crep foarte groasă.”

După experiența traumatizantă trăită în lagăr, Serghei revine în viața agitată a Capitalei. Are nevoie de timp și de sprijin din partea vechilor prieteni pentru a-și găsi un loc de muncă. Talentul său extraordinar îl salvează. Este angajat de diverse formații și cântă din nou la cele mai luxoase localuri ale orașului. 

APRECIAT DE COMUNIȘTI

Venirea la putere a comuniștilor nu scoate din peisaj. Este cooptat în diverse proiecte, susține multe concerte alături de artiști celebri, devine profesor pentru cei care încearcă să descopere tainele percuției și cariera sa cunoaște o ascensiune importantă, evident în limitele impuse de regim. 

Pe 15 aprilie 1978, Serghei Malagamba se stinge la București, însă rămâne în memoria generală drept omul care a dat numele unui cuvânt, unui curent, unui stil, iar cea mai frumoasă descriere a celui care a fost idolul Bucureștilor de-altădată a făcut-o regretatul Temistocle Popa, în volumul „Trecea fanfara militară”: „Malagamba avea, pe lângă faima unui strălucit muzicant, şi o înfăţişare deosebită, cu trupul său subţirel, nervos, cu chipul smolit şi mustăcioara à la d’Artagnan… Magazinele bucureştene se şi apucaseră să-i lanseze moda: guler à la Malagamba, croială à la Malagamba, pantofi à la Malagamba (înguşti şi cu tocuri înalte), sacouri à la Malagamba, cu revere mici… Şcolile de dans începuseră şi ele să-şi facă reclamă cu anunţul: «Predăm dansul Malagamba!». Iată-ne pe noi, cei de la malul Dâmboviţei, câştigându-ne o celebritate pe care alţii n-au avut-o. Fiindcă n-a existat niciodată un «dans Ginger Rogers», nici măcar un «dans Fred Astaire». Însă «dansul Malagamba» a fost şi s-a dansat cu frenezie.”

SERGIU MALAGAMBA 

Cunoscut și sub numele Serghei Malagamba (n. 6 februarie 1913, Chișinău - d. 15 aprilie 1978, București) a fost un compozitor, aranjor muzical, dirijor și baterist român.

Malagamba a debutat ca baterist în anul 1937, participând în diferite formații de muzică de dans. În 1940 a dirijat primul său concert de muzică ușoară. Înainte de a se consacra compoziției și baghetei dirijorale, a fost considerat cel mai bun baterist din România, faima lui depășind hotarele. Există păreri care susțin că Malagamba ar fi fost printre pionierii jazz-ului românesc.

Popularitatea artistului, dar și numele neobișnuit (de origine italiană) și rezonant au determinat, între altele, preluarea lui într-o poezioară scandată din folclorul copiilor (mai ales de la oraș):

„Sergiu Malagamba Noaptea stinge lampa.”

Un dans denumit tot „Malagamba” a fost localizat în satul Cizer (județul Sălaj). Nu se poate decât presupune o legătură cu dansul inventat la București despre care amintește compozitorul Temistocle Popa; singura mărturie este cea a numelui, suficient de „exotic” pentru spațiul românesc, mai ales în mediul rural. Dansul din Cizer se juca la nunți în deceniile 1950 și 1960, astfel: 20-30 de femei formau un cerc mare, băteau tactul din palme și săreau pe rând, strigând:

„Malagamba când juca, Pita n-o ști frământa;
Da-n cuptor cum ó-a pune,
De n-o a lega c-o funie?
Da' di-acolo cum o-à scoate –
Cu-n căruț cu patru roate.”

Sursa a1.ro