Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Lungmetrajul „Enescu, jupuit de viu”, în regia lui Toma Enache, la Palatul Cultural din Arad (FOTO)

„Mi-am slujit țara cu armele mele: pana, vioara și bagheta!” George Enescu

Lungmetrajul „Enescu, jupuit de viu”, în regia lui Toma Enache, la Palatul Cultural din Arad (FOTO)
Comentează 0

Regizorul Toma Enache a devenit cunoscut arădenilor datorită filmului, unic în țară, „Nu sunt faimos, dar sunt aromân”, difuzat în vara anului 2023, la Cinema Arta. De ce unic? Deoarece dialogurile sunt în exclusivitate în aromână, iar echipa de actori este formată (aproape complet) din aromâni. Un alt film de colecție, „Între chin și amin” a fost redifuzat de curând pe canalele de profil, cu ocazia aniversării regizorului, căruia i s-a oferit un cadou atipic: un maraton al filmelor sale, dar a rulat și acesta, cu câțiva ani în urmă, la Cinema Arta. De asemenea, Toma Enache i-a încântat și pe iubitorii de teatru, cărora le-a oferit, de Ziua Internațională a Cărții, o savuroasă comedie, realizată după un „Sistem perfect”, care „ține” încă din toamna anului 1892, când a fost interpretată pentru prima dată, iar în paginile revistei „Gutenberg-Universul cărții” a fost publicat un foarte scurt interviu, precum și poeme de o extraordinară sensibilitate, semnate de Toma Enache.

„Filmul despre Enescu este o poezie interbelică!” Toma Enache

Așadar, arădenii știau la ce să se aștepte în seara zilei de 10.11.2024, când a avut loc premiera filmului „Enescu, jupuit de viu”, din nou, inedit, fiind primul film artistic despre compozitorul George Enescu. Filmul a fost difuzat la Palatul Cultural din Arad, în același loc în care, în anul 1931, George Enescu a primit titlul de Cetățean de Onoare al Aradului, în același loc în care George Enescu a concertat de nenumărate ori: în 8 și 9 decembrie 1922, 22 noiembrie 1923, 17 și 18 ianuarie 1927, 23 și 24 noiembrie 1929, 6 noiembrie 1931, 17 decembrie 1936, 11 octombrie 1937, 30 noiembrie 1938, 30 aprilie 1942, 30 martie 1943.

„Celui care trezește muzica sufletelor noastre!...” Regina Maria

Toma Enache, fascinat de personalitatea marelui compozitor român, o povestit, cu ochii scânteind de pasiune, din culisele acestui film aparte: ore întregi de documentare, de lectură a biografiilor, a scrisorilor, în vederea redării cât mai fidele a epocii în care a trăit Enescu, ore întregi de filmare, în diverse orașe din țară sau din străinătate, provocări și emoții, precum și multă, multă muncă. Dar toate acestea au fost recompensate cu un film pe măsură, îmbinând muzica, istoria și destinul unui geniu: „Enescu – jupuit de viu”, o tulburătoare poveste despre iubire și creație, despre curaj și sacrificiu, despre suferință și împlinirea unui destin, despre un geniu captiv într-un trup omenesc, care „trezește muzica din sufletele noastre” (cuvintele scrise de Regina Maria pe un tablou dăruit lui George Enescu).

Toma Enache mărturisește: „Acest film își propune să aducă în prim-plan nu doar genialitatea compozitorului George Enescu, ci și latura umană a acestuia. Sper ca prin această producție să aducem publicul mai aproape de sufletul lui Enescu și să-l facem iubit așa cum merită. Dincolo de compozitorul de geniu, este omul Enescu, pe care publicul poate să-l descopere în acest film. Sper ca filmul nostru să contribuie la îmblânzirea unora dintre semeni, lucru pe care Enescu dorea să-l facă, prin muzica lui. Poate nu doar să-i îmblânzească, ci și să-i facă să-l iubească așa cum merită.”

„Visez fără încetare... nu mai doresc decât un singur lucru pe lume: să traduc până la ceasul din urmă ceea ce freamătă în mine, să storc până la ultima picătură sucul fructului sălbatec pe care anii l-au copt. Atâta vreme cât exist, vreau să cânt.” George Enescu

„Enescu, jupuit de viu”, inspirat din „Memoriile” Marucăi Cantacuzino și din „Amintirile lui Geroge Enescu”, publicate sub forma unui dialog cu Bernard Gavoty, a primit nenumărate premii internaționale: Cea mai bună muzică originală de film la ISFMF, Croația, premiul pentru Best Directing, la Athens International Monthly Art Film Festival, Cel mai bun film, la Festivalul Rome Prisma Film Awards, nouă premii la Five Continents International Film Festival, Venezuela, Premiul Outstanding Achievement in Filmmaking, la ARPA International Film Awards, Los Angeles, Premio Cultura,  în cadrul evenimentului cultural „Leoni, Gattopardi di Sicilia”, găzduit la Palazzo Donà dalle Rose, Veneția etc.

Distribuția filmului este remarcabilă: Mircea Dragoman în rolul lui George Enescu şi Theodora Sandu (originară din Lipova, după cum însăși a mărturisit!) în rolul Prinţesei Maruca, alături de actori precum Cezara Dafinescu, Manuela Hărăbor, Adrian Titieni, Cristian Sofron, Kira Hagi, Pavel Ulici, Filip Ristovski, Erica Moldovan, Codrin Dănilă şi regretatul Constantin Codrescu.

Costumele sunt create de italianul Stefano Nicolao, iar muzica reuneşte opere ale lui George Enescu şi compoziţii originale semnate de Sebastian Androne-Nakanishi, desemnat „Compozitorul Anului 2022” la International Classical Music Awards.

Coloana sonoră este interpretată de Orchestra Naţională a Franţei, sub bagheta maestrului Cristian Măcelaru, director artistic al Festivalului „George Enescu” şi de Orchestra Naţională Radio din România, condusă de Maestrul Horia Andreescu. De asemenea, violonistul Alexandru Tomescu adaugă o notă distinctă acestei producţii sonore. Coloana sonoră include şi un fragment muzical original, interpretat de George Enescu la vioară şi Dinu Lipatti la pian.

„Când văd că aici se face ceva pentru ţara mea, eu nu ştiu ce e oboseala. Viaţa mea toată mi-am pus-o fără preget în serviciul artei, iar arta mea e pusă la dispoziţia lumii întregi. Lumea însă trebuie să cunoască ţara mea aşa cum e. Peste tot unde mă duc, eu nu uit că aceasta e prima mea datorie.” George Enescu

Așadar, lungmetrajul „Enescu, jupuit de viu” reprezintă un film de referință, de o importanță majoră, care ne (re)amintește că, uneori, printre noi, trăiesc oameni „imposibil de buni”. E datoria noastră de onoare să nu îi uităm și să ne mândrim cu ei, așa cum, la rândul lor, s-au mândrit că sunt români: „-Mamă, pot sa le spun acolo (la Viena) că sunt român?, întreabă deodată Jurjac (George Enescu)  -Sigur, de ce să nu le spui? - Mă gândeam.. să nu creadă că mă laud.” George Enescu (19 august, 1881 – 4 mai, 1955)

Carina-Anca Baba

Redactor șef adjunct Gutenberg-Universul cărții

 

 

Galerie foto (12)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite