Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Lovitură pentru prădătorii sexuali: orice act sexual cu un minor sub 16 ani este considerat viol; ce condiţie trebuie însă îndeplinită

De azi, orice act sexual cu un minor care are sub 16 ani este considerat viol, dacă diferența de vârstă dintre cele două persoane este mai mare de 5 ani. Actul normativ a fost semnat de către președintele Klaus Iohannis. Modificarea are o semnificație uriașă, pentru că se închide astfel o portiță de salvare pe care fosta legislație le-o lăsa prădătorilor sexuali, scrie realitatea.ro.

Lovitură pentru prădătorii sexuali: orice act sexual cu un minor sub 16 ani este considerat viol; ce condiţie trebuie însă îndeplinită
Comentează 0

Potrivit datelor oficiale, numeroase dosare privind actele sexuale cu minori au fost încadrate ca acte sexuale consimțite, chiar dacă era vorba de minori cu vârste fragede și diferențe mari de vârstă față de adulți. 

„De azi, orice act sexual cu un minor sub 16 ani este incriminat ca viol! Am depus în iunie 2022 acest proiect, împreună cu alte colege parlamentar. Un an mai târziu, această lege devine realitate. Orice zi fără această lege a constituit o portiță de scăpare pentru agresorii sexuali. De acum, se va asigura un mediu mai sigur pentru copii, iar infractorii condamnați de viol nu vor mai beneficia de amânarea sau suspendarea pedepsei. Nimeni nu va mai putea invoca vreodată, în nicio sală de judecată, că un minor sub 16 ani a consimțit la un act sexual cu un adult”, a transmis ministrul Justiției, Alina Gorghiu, cea care a inițiat acest proiect de lege.

Intraţi AICI pentru detalii.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite