Locurile neplătite din cimitire se pot închiria altor doritori
Conducerea SC. GOSPODĂRIREA COMUNALĂ ARAD S.A informează deținătorii locurilor de înhumare aflate în cimitirele Eternitatea, Gai, Pomenirea și Mureșel, cărora le-au expirat concesiunea, să se prezinte de urgență la Serviciul Administrare Cimitire, cu sediul de pe str. Poetului nr. 1 sau calea Bodrogului nr. 1 de luni până vineri, între orele 08:00-15:00, telefon 0257/272.117 sau 0257/281.161, în vederea preschimbării actelor de dare în folosință, actelor/contractelor de concesiune și achitării taxelor de închiriere cimitire/locuri de veci.
În conformitate cu regulamentul privind organizarea și funcționarea cimitirelor, vă rugăm să vă prezentați la Administrația Cimitirelor pentru achitarea taxei și claificarea situației concesionării locului de veci.
În prezent sunt circa 35 000 de locuri din care 2922 locuri expirate cu contract, 2133 expirate de mai bine de 2 ani în Cimitirul Pomenirea, 35 locuri în Cimitirul Mureșel, circa 45 000 de locuri din care 2928 locuri expirate cu contract în Cimitirul Eternitatea și 381 locuri expirate în Cimitirul Gai.
Plata se efectuează prezentând actul de identitate (original), contractul de concesiune (original) și ultima chitanță privind achitarea taxei. Persoanele care nu dețin ultima chitanță trebuie să prezinte o dovadă privind achitarea taxei obținută de la prestatorul de servicii din cadrul cimitirului respectiv.
Tarifele pentru achitarea taxei locurilor de veci sunt următoarele:
Nr.Crt. |
Tarife taxă pentru locuri de veci expirate/pt pensionari |
Tarif fără TVA |
TVA 19% |
Total Tarif cu TVA inclus |
1. |
Taxa pentru 7 ani/loc |
121,01 |
22,99 |
144 |
2. |
Taxa pentru 25 ani/loc |
403,36 |
76,64 |
480 |
3. |
Taxă restanță/an |
17,65 |
3,35 |
21 |
Nr.Crt. |
Tarife taxă pentru locuri de veci expirate/pt salariați |
Tarif fără TVA |
TVA 19% |
Total Tarif cu TVA inclus |
1. |
Taxa pentru 7 ani/loc |
176,47 |
33,53 |
210 |
2. |
Taxa pentru 25 ani/loc |
524,37 |
99,63 |
624 |
3. |
Taxă restanță/an |
26,05 |
4,95 |
31 |
Nr. Crt. |
Tarif taxă pentru loc nou de veci în Cimitirul Eternitatea |
Tarif fără TVA |
TVA 19% |
Total Tarif cu TVA inclus |
1. |
Taxă pentru 7 ani/ loc |
589,08 |
111,92 |
701 |
2. |
Taxă pentru 25 ani/loc |
1613,45 |
306,55 |
1920 |
Nr. Crt. |
Tarif taxă pentru loc nou de veci în Cimitirul Pomenirea |
Tarif fără TVA |
TVA 19% |
Total Tarif cu TVA inclus |
1. |
Taxă pentru 7 ani/ loc |
194,12 |
36,88 |
231 |
2. |
Taxă pentru 25 ani/loc |
589,08 |
111,92 |
701 |
În caz contrar, se vor aplica prevederile Legii nr.102/11.07.2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare, care precizează la art. 19: «Administratorul cimitirului retrage dreptul de folosinţă a locurilor de înhumare şi îi înştiinţează în scris pe titularii dreptului de folosinţă în următoarele cazuri:
a) titularului i se atribuie un alt loc de înhumare;
b) părăsirea sau menţinerea în stare de neîngrijire pe o perioadă mai mare de 2 ani a locurilor de înhumare şi a lucrărilor funerare, după o notificare prealabilă;
c) neplata taxelor în condiţiile prevăzute de contract».
Taxa de concesionarea a locurilor de veci se achită de către beneficiarii contractelor de concesiune a locurilor de veci la Serviciul Administrare Cimitire, din cadrul Gospodăririi Comunale Arad.