Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Licitație pentru modernizarea drumului Cermei-Avram Iancu-Vasile Goldiș

Proiectul strategic al Consiliului Județean, finanțat din fonduri europene, îl reprezintă modernizarea a 67,3 kilometri de drumuri din nordul județului. Printre acestea se numără și tronsonul Cermei-Avram Iancu-Vasile Goldiș, în lungime de 10 kilometri, valoarea lucrărilor ridicându-se la peste 39 de milioane de lei (39.120.010,49), la care se adaugă TVA. Lucrarea se află în procedură de licitație. Proiectul a fost semnat în 30 aprilie 2024, iar valoarea totală estimativă a modernizării celor cinci tronsoane este de 70 milioane de euro.

Licitație pentru modernizarea drumului Cermei-Avram Iancu-Vasile Goldiș
Comentează 0

„Modernizarea drumurilor din nordul județului va aduce cu sine și creșterea economică a zonei. În centrul acestei rețele de drumuri se află comuna Cermei, iar unul dintre tronsoanele pe care le modernizăm este Cermei-Vasile Goldiș. Cermeiul are deja alimentare cu apă, s-a racordat la rețeaua de gaze și începe lucrările de canalizare. Având aceste facilități, crește calitatea vieții, confortul cetățenilor, dar și posibilitatea de atragere a unor noi investitori”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Cele cinci tronsoane de drum ce urmează să fie modernizate sunt împărțite după cum urmează:

1. Șicula-Gurba-Cermei, 14,4 km (DJ 709);

2. Cermei-limită județ Bihor, 15,9 km (DJ 709);

3. Mișca-Apateu-Berechiu, 20 km (DJ794, DN 79);

4. Cermei-Beliu, 10 km (DJ 793);

5. Șepreuș – Cermei, 6,9 km (DJ 793).

Aradul este primul județ care a reușit să acceseze finanțarea prin acest nou program de infrastructură.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite