Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Liberalii arădeni explică de ce a luat-o PNL pe drumul anticipatelor (VIDEO)

România are nevoie de alegeri anticipate, în viziunea Partidului Național Liberal. Liberalii susțin că Parlamentul rezultat în urma anticipatelor va fi unul legitim, care va sprijini un Guvern cu puteri depline, care să stabilească direcțiile de dezvoltare ale țării în contextul următorului exercițiu financiar european. Europarlamentarul Gheorghe Falcă, președintele PNL Arad, a venit în fața presei însoțit de deputatul Glad Varga, senatorul Ioan Cristina și Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, pentru a vorbi despre ceea ce se va întâmpla luni, când Guvernul Orban II se va prezenta în Parlament pentru un vot de învestitură.

Liberalii arădeni explică de ce a luat-o PNL pe drumul anticipatelor (VIDEO)
Comentează 1

Gheorghe Falcă susține că în cazul în care se va ajunge la alegeri anticipate, România va câștiga șase-șapte luni, urmând să aibă un guvern cu puteri depline mai repede decât dacă s-ar aștepta alegerile la termen din iarnă. „Este mult mai benefic pentru România să câștige șase-șapte luni, pentru că în acest an vom avea oricum alegeri. PNL a spus că apreciază calitatea oamenilor propuși pentru a face parte din Guvernul Orban II, însă am ales să mergem în fața românilor. România are nevoie de alegeri anticipate, pentru a reuși să plecăm împreună cu celelalte state în următorul ciclu financiar. UE ne va pune la dispoziție peste 40 de miliarde de euro. Trebuie să ne pregătim proiectele pentru a atrage cât mai mult din această sumă. Eu cred că vom avea alegeri anticipate”, a declarat europarlamentarul, care a ținut să menționeze că în aceste zile se decide procentul din PIB cu care vor contribui statele membre la bugetul uniunii. „UE a avut până acum 1% din PIB-ul fiecărei țări, dar după plecarea Marii Britanii, care a fost un contributor masiv, există solicitări pentru a crește finanțarea. Parlamentul European a votat 1,3%, Comisia Europeană a propus 1,117%, ieri s-a prezentat o propunere de 1,07%. Și cu 1,07%, România va avea creșteri pe zona de coeziune și zona de agricultură”, a ținut să precizeze Falcă.

Obiectiv politic major

Senatorul Ioan Cristina susține la rândul său că alegerile anticipate sunt un obiectiv politic major pentru Partidul Național Liberal, drept pentru care parlamentarii partidului se vor prezenta luni la vot, pentru a asigura cvorumul, însă nu vor vota Cabinetul Orban II. „Pe de altă parte, PSD are un comportament deplasat. După ce a votat o moțiune de cenzură înfrângând voința majorității românilor care doresc să își aleagă primarii cu majoritatea voturilor exprimate, acum nu se prezintă la vot. Noi vom propune un calendar pentru alegerile anticipate, care să fie făcute în iunie, undeva în proximitatea localelor”, a declarat senatorul.

Glad Varga: „Anticipatele sunt singura soluție”

Deputatul Glad Varga crede la rândul său că anticipatele reprezintă singura soluție pentru poziționarea României pe un drum de stabilitate și de siguranță. „PNL vrea să se întoarcă spre români, care prin votul lor pot legitima un nou Parlament. Cei mai mulți parlamentari din actualul Legislativ sunt născuți din pixul lui Liviu Dragnea. Vom aștepta ziua de luni, vom fi prezenți la vot și vom merge mai departe în direcția anticipatelor. Acest lucru nu înseamnă de fapt o decizie politică, ci întoarcerea la popor. Conform sondajelor, majoritatea românilor își doresc anticipate și un Parlament care să nu blocheze activitatea Guvernului”, susține Glad Varga.

Itrați aici pentru video: http://bit.ly/2VachGn

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite