Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Lacătul marca ”UTA” de nedeschis sâmbătă la Cermei

Gloria Lunca Teuz Cermei- ACS Șirineasa 0-0
 

Lacătul marca ”UTA” de nedeschis sâmbătă la Cermei
Comentează 0

Triunghiul fost utist , Bodea-Gligor -Varga, a evoluat fără greșeală, sâmbătă în derby-ul seriei a IV-a a Ligii a III-a, la Cermei, meci  în care echipa gazdă a întâlnit liderul clasamentului , Șirineasa.

De fapt , un pentagon fost utist, deoarece la cele trei laturi ale triunghiului putem adăuga liniștit și pe antrenorul Radu Anca și directorul tehnic , Roland Nagy.

Pe un teren impecabil ( ” Aici poate ploua trei luni și terenul tot la fel rămâne”, spunea un localnic din tribune), spectatorii care au umplut tribuna Bazei sportive din Cermei au avut ocazia să urmărească un meci deosebit de frumos chiar dacă acesta s-a încheiat cu scorul de 0-0. 

Stăteam în tribună foarte aproape de familia Gligor, iar puțin mai în dreapta , familia Anca. Ambele fericite pe toată perioada meciului. Alin Gligor a jucat perfect, alături de celălalt fundaș central, Cotoc. Norbi Varga a ” măturat”  terenul din fața liniei de apărători , iar energia  i-a fost inepuizabilă. Peste toți însă a strălucit portarul Bodea, un copil dificil acum câțiva ani, devenit astăzi, un jucător matur, sigur pe el, fără ifose, cu intervenții nu neapărat spectaculoase , ci foarte sigure, pe un teren ud , unde mingea era greu de controlat. 

In fine, am văzut o echipă Gloria Lunca Teuz Cermei, bine pusă la punct , cu jucători tineri bine adunați și ajutați de  experimentații Varga, Șulea și Gligor, cu toții îndrumați și stăpâniți perfect de Radu Anca și Roland Nagy.

Să nu uităm conducătorul, sămădăianul Petre Bulza.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite