Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

La OBOR, printre haine, ghete şi mititei, mânca-ţi-aş ...

La OBOR, printre haine, ghete şi mititei, mânca-ţi-aş ...
Comentează 2

Odată cu plecarea primelor păsări călătoare în Piaţa OBOR au sosit (aduse de fraţii noştri călători) cele dintâi colecţii TOAMNĂ-IARNĂ ale ţarului modei franţuzeşti, Karl Lagerfeld, ori ale italienilor de la Casa Versace.

Aşa că, dacă nu eşti prea cârcotaş şi închizi ochii la amănuntul (nesemnificativ!?) că modelele astea se purtau la Paris sau la Milano acum 2-3 ani de zile, poţi să-ţi completezi garderoba cu nişte haine de firmă, ce îţi vor veni ca turnate şi nu se vor decolora sau destrăma la prima spălare, precum chinezăriile ce sufocă supermarketurile Aradului.

Iar după ce ai bătut, vigilent, la pas, toate aleile, de teama ca, Doamne fereşte, să nu-ţi scape vreun chilipir, stă în legea locului ca în final să tragi pe dreapta la una dintre tarabele al căror fum apetisant te-a însoţit pe tot timpul plimbării (mă rog, putem spune: shoppingului!?), amintindu-ţi de mititeii copilăriei ...

vasiliscul

Galerie foto (77)


Scrie un comentariu

trimite