La Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” se formează viitorii Lideri ai Uniunii Europene
Reprezentanța Comisiei Europene în România derulează de 12 ani - în parteneriat cu Ministerul Educației – Concursul național de proiecte educative ”Lider European”.
Echipe formate din câte patru elevi de liceu (coordonați de un cadru didactic) realizează un proiect prin care se propun soluții la probleme concrete din orizontul local sau regional. Lucrarea trebuie să conțină detalii ale situației problemă, să identifice cauze și soluții realiste, să găsească surse de finanțare și rezolvări practice ale fiecărui detaliu considerat corijabil.
La ediția 2022 au participat 387 de echipe, din întreaga țară, iar Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”a participat cu șase echipaje, patru dintre acestea obținând peste 90 de puncte, cel mai bun rezultat fiind de 98 de puncte, cu care s-a obținut o binemeritată mențiune la nivel național.
Felicitările și aprecierile noastre pentru munca depusă de toate echipele, pentru implicarea elevilor și profesorilor coordonatori și pentru rezultatele frumoase:
- Echipa ”The Maria`s” - 98 puncte (Mențiune), formată din elevele: Todor Maria, Dragomir Maria, Blaju Maria, Crucian Maria, coordonate de prof. Bălan Corina
- Echipa ”B2B – Educated” - 96 puncte, formată din elevii: Mădărăsan Mara, Rotari Mihaela, Ardelean Iulia, Telecan Denis, coordonați de prof. Avramescu Camelia
- Echipa ”Educația nu are vârstă” - 96 puncte, formată din elevele: Andrieș Ashanty, Miheț Alexia, Birău Mara, Crișan Andreea, coordonate de prof. Bulzan Monica
- Echipa ”Ghiba in the city” - 90 puncte, formată din elevele: Bălan Ecaterina, Borșan Rebeca, Dani Alexia, Kovacs Maya, coordonate de prof. Mateuț Mădălina.
Director,
prof. Laura Putnic
Coordonator programe și proiecte educative,
prof.dr. Marius Țiu