Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

La Arad s-a deschis azi Târgul de carte în aer liber: “Open Book”

  Între 5 şi 9  iunie se desfășoară la Arad Târgul de carte în aer liber „Open Book”, ediţia a doua, în Piața Avram Iancu, având pentru prima dată invitaţi din afara graniţelor, care aduc cititorilor din Arad apariţii ale unor edituri din Serbia şi Ungaria.

La Arad s-a deschis azi Târgul de carte în aer liber: “Open Book”
Comentează 0

Această a doua ediţie a Târgului de carte în aer liber de la Arad „Open Book” are  într-un  pavilion expoziţional mobil amplasat în Piaţa Avram Iancu, simultan cu Festivalul de literatură. „Discuţia secretă”, ajuns la a VI-a ediţie, în organizarea Primăriei Municipiului Arad şi Centrului Municipal de Cultură Arad. 

 Arădenii sunt invitați să viziteze târgul de carte, să cumpere ceea ce le place, să participe la evenimentele editurilor şi, desigur, să citească.  Această formulă culturală cu totul aparte aduce împreună autori, cărți, idei, public şi un model de comunicare modern, eficient şi ingenios pe toate palierele procesului de creație, de la idee şi scriitură, până la lectură şi reflecție. 

La această a doua ediţie participă 20 de edituri, librării, distribuitori de carte şi universităţi, precum Grupul editorial All, Grupul editorial Art, Editura Atman, Editura Brumar, Casa literelor – Anticariat şi librărie, CCAHI, Curtea Veche Publishing, Editura Gramma, Editura Herald, Grupul editorial Litera, Editura Mirador, Editura Nemira, Editura Nomina, Editura Predania, Editura Sens. Tritonic Books, Editura Vremea, iar ca invitate din afara graniţelor Editura Libertatea - Panciova, Voivodina, Serbia, Editura Noi - Jula, Ungaria şi Editura Tibiscus - Uzdin, Voivodina, Serbia.

Deschiderea oficială a târgului a avut loc miercuri, 5 iunie, ora 12.00, în Piaţa Avram Iancu, în prezența viceprimarului Călin Bibarț, a directorului Casei Municipale de Cultură, Daniela Pădurean-Andreica, a mai multor rerprezentanți ai editurilor prezente și a unui public interesat de fenomenul cultural.

”Suntem în secolul XXI și probabil că ne-am putea imagina cum ar fi lumea fără cărți. Probabil că gândurile, speranțele, imaginația noastră ar fi într-un repaos continuu, de aceea consider că a promova un târg de carte este una dintre obligațiile unei administrații responsabile. Suntem la cea de a doua ediție și cred că dovedim și prin aceasta că ne aplecăm asupra fiecărui segment al societății, că suntem consecvenți, că împreună putem, deși suntem în lumea gadgeturilor, a tuturor electronicelor posibile și imposibile, să arătăm respectul cuvenit cărții și, implicit, lecturii”, a subliniat viceprimarul Călin Bibarț.

”Exact așa ca și anul trecut, târgul se va desfășura în paralel cu Festivalul de Literatură ”Discuția Secretă” și avem și anul acesta o participare generoasă și bucuria noastră este că au răspuns invitației noastre și edituri de peste graniță. Este vorba despre trei astfel de entități, din Serbia și din Ungaria, fapt care ne spune că evenimentul pe care-l organizăm la Arad este unul de calitate și ale cărui ecouri s-au auzit până dincolo de granițele țării”, a precizat directorul Casei Municipale de Cultură, Daniela Pădurean-Andreica.

Programul târgului va fi zilnic între orele 10.00 – 20.00, iar duminică între 10.00 – 15.00. Intrarea este liberă.

Galerie foto (56)


Scrie un comentariu

trimite