Katalin Novak, prima femeie care devine președinte al Ungariei. În discursul de acceptare, a spus că invadarea Ucrainei e inacceptabilă
Katalin Novak, o politiciană în vârstă de 44 de ani apropiată de premierul Viktor Orban, a fost aleasă joi de Parlamentul de la Budapesta în funcția de președinte, cu un mandat de cinci ani. Este o premieră în istoria țării. Ea îşi va prelua funcția - preponderent protocolară - la 10 mai.
Katalin Novak, fost ministru al tineretului și familiei, a primit 137 de voturi favorabile din cele 188 exprimate (dintr-un număr total de 199 de deputaţi), în timp ce candidatul opoziţiei, economistul Peter Rona, a întrunit 51 de voturi.
În primul ei discurs în calitate de preşedinte ales, Katalin Novak a promis să fie „un bun şef de stat, care va apere familia ca fundament al suveranităţii”. Totodată, ea a calificat drept „inacceptabilă” invazia rusă în Ucraina, relatează Agerpres.
Alegerea lui Katalin Novak nu este o supriză. Ea a fost favorita scrutinului, în condițiile în care partidul lui Orban, FIDESZ, are o majoritate confortabilă în Parlament.
Alegerea sa vine cu mai puțin de o lună înainte de alegerile parlamentare din Ungaria, ale căror rezultate ar putea fi foarte strânse, după ce șase partide din opoziție au format, în premieră, o alianță, în speranța că vor învinge partidul lui Orban, notează Mediafax.
Katalin Novak este mamă a trei copii și a fost vicepreşedinte al FIDESZ. Are studii economice, de drept şi administraţie publică, în Ungaria şi Franţa. A trăit în SUA, Franţa şi Germania şi vorbeşte engleza, franceza, germana şi spaniola.
Președintele în exercițiu al țării, Janos Ader, se apropie de încheierea celui de-al doilea mandat. Janos Ader, politician de carieră, a reprezentat un sprijin solid pentru Viktor Orban, cu mici excepţii, ocazionale, legate de unele dintre reformele controversate introduse de guvernul condus de acesta.
Sursa: digi24.ro