Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad: „Demarăm unul dintre cele mai importante proiecte care vizează sistemul de sănătate din Arad”

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a semnat contractul pentru construirea noii secții de Oncologie, pe strada Vicențiu Babeș, nr. 11-13. Proiectul tehnic, cât și execuția lucrării, au o valoare de 9.339.050,64 lei, fără TVA și vor fi realizate cu finanțare de la Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Anunțul a fost făcut astăzi într-o conferință de presă la care au participat Carmen Lucuța, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, Mircea Onel, director medical și Dr. Szekely Orban Csaba, şeful Secţiei Oncologie.

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad: „Demarăm unul dintre cele mai importante proiecte care vizează sistemul de sănătate din Arad”
Comentează 0

Obiectivul de investiții „Secție de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad” se va desfășura etapizat, după cum urmează:

- etapa A Elaborare Documentații tehnico-economice, faza proiect Tehnic de execuție: 105.551,64 lei

- etapa B Execuția lucrărilor: 9.179.293,39 lei fără TVA

- etapa C Asistență tehnică + urmărirea execuției:  54.205,61 lei fără TVA

Durata de realizare a investiţiei este estimată la doi ani și jumătate. Clădirea de pe strada Vicențiu Babeș, care urmează să fie modernizată și dotată pentru a corespunde cerințelor unui spital, are regim de înălţime Demisol + Parter + Etaj, se află în proprietatea Consiliului Judeţean Arad și este considerată optimă pentru a fi compartimentată în funcţie de necesarul de servicii medicale acordat pacienţilor cu afecţiuni oncologice din judeţul Arad.

Prin semnarea acestui contract demarăm unul dintre cele mai importante proiecte care vizează sistemul de sănătate din județul nostru: construirea unei secții noi de oncologie, care va asigura necesarul de servicii medicale acordat pacienţilor cu afecţiuni specifice. Astfel, treptat, roadele strategiei noastre, de a accesa cât mai multe fonduri pentru dezvoltarea județului, dau rezultate. Ne preocupă toate domeniile în care Consiliul Județean are atribuțiuni, dar ne-am axat atenția pe două dintre cele mai importante: sănătatea publică și rețeaua de drumuri județene”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Cel mai bine a subliniat importanța acestei investiții dr. Szekely Orban Csaba, șeful secției de Oncologie a Spitalului Județean: „Nu pot decât să felicit această investiție, deși trebuie să recunosc că inițial eram sceptic. Am mai avut proiecte pentru centre oncologice, patru la număr, dar primul pas important l-am făcut odată cu deschiderea Centrului de Screening Mamar, în colaborare cu Universitatea «Vasile Goldiș» și cu parteneri maghiari. În cadrul acțiunii de prevenție pe care am desfășurat-o am examinat arădence dar le-am și spus despre importanța controalelor preventive. Acum, perspectiva unui Centru Oncologic nou este foarte importantă. În prezent, secția de Oncologie are 600 m2, iar în sediul nou vom avea 4000 m2, cu circuite medicale noi, adecvate. Ar mai fi o problemă cu personalul specializat în oncologie. Am mai avea nevoie de medici, de asistente, dar sperăm că vom rezolva și aceste lucruri. Trebuie să ținem cont că incidența bolii în județul Arad este printre primele cinci din țară. Va trebui să ne axăm mult și pe profilaxie, să le explicăm oamenilor că prevenția este foarte importantă. În prezent, avem circa 14.000 de bolnavi în evidență și tratăm peste 3.000 de pacienți anual. Fluxul internărilor, inclusiv cele de zi, este de circa 700 lunar. În condițiile în care noua locație va avea un spațiu suficient, vom putea lucra atât pe tratament cât și pe prevenție, astfel încât în timp să reducem incidența la cancer și rata de mortalitate din județul nostru”

Având în vedere că au apărut anumite remarci cu privire la durata dintre aprobarea finanțării și semnarea efectivă a contractului, facem precizarea că în procedura de derulare a investiției este necesară respectarea anumitor etape legale. Vă prezentăm calendarul circulației documentelor:

- Referatul de necesitate a fost aprobat și transmis Serviciului Achiziții Publice (SAP) în data de 21.05.2018,

- În data de 22.05.2018 a fost transmisă întreaga documentație în SEAP, spre validare a Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP),

- În data de 13.06.2018 ANAP a respins documentația de atribuire,

- În data de 25.06.2018 a fost retransmisă documentația către ANAP spre validare, conform motivelor din respingere,

- În data de 26.06.2018 ANAP a respins documentația de atribuire datorită modificărilor legislative în achiziții publice privind funcția de control ex-ante al procesului de atribuire a contractelor și solicită transmiterea unei noi documentații pentru a fi supusă metodologiei de selecție conform modificărilor legislative,

- În data de 28.06.2018 SAP transmite ANAP o nouă documentație de atribuire, conform respingerii,

- În data de 28.06.2018 a fost publicat Anunțul de participare, fără ca documentația să fie selectată de către ANAP în vederea validării sale,

- Termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor a fost: 19.07.2018

- În perioada 19.07.2018 – 27.09.2018 a avut loc procesul de evaluare a ofertelor depuse în cadrul căruia au fost solicitate o serie de clarificări din partea comisiei de evaluare, datorită complexității contractului,

- În data de 27.09.2018 a fost aprobat Raportul procedurii,

- În data de 08.10.2018 a fost semnat Contractul de lucrări nr.164 cu ofertantul declarat câștigător – Asocierea SC ELDICLAU SRL (lider) și SC PERFORMA ARHITECȚI ȘI INGINERI SRL

Galerie foto (1)


Scrie un comentariu

trimite