Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Iustin Cionca, la Adunarea Generală DKMT, în Ungaria: „Aradul este într-un program ambițios de reabilitare a infrastructurii și dezvoltare a turismului”

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, participă astăzi la Adunarea Generală a Cooperării Dunăre-Criș-Mureș-Tisa (DKMT).

Iustin Cionca, la Adunarea Generală DKMT, în Ungaria: „Aradul este într-un program ambițios de reabilitare a infrastructurii și dezvoltare a turismului”
Comentează 1

Aradul este unul dintre membrii fondatori ai cooperării și unul dintre beneficiarii proiectelor derulate prin sau cu ajutorul DKMT. De exemplu, proiectul „Casa Verde” de la Căsoaia a fost realizat cu sprijinul DKMT, care a facilitat parteneriatul cu orașul Makó (Ungaria), iar în acest ciclu financiar se intenționează aplicarea unui proiect de aproximativ 3 milioane de euro pentru dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență și realizarea unor proiecte turistice și culturale ce vizează dezvoltarea județului Arad.

La evenimentul organizat în Ungaria, la Mórahalom, au participat președinți și vicepreședinți ai Consiliilor Județene din Arad - președintele Iustin Cionca, Timiș - președintele Călin Dobra, Caraș Severin - vicepreședintele Ionuț Popovici, Vojvodina - președintele Guvernului Provincial, Igor Mirovic, Csongrád - președintele Kakas Béla, Bács-Kiskun - președintele Rideg László, consulul general al României la Szeged, Ioan Fodorean, reprezentanți ai Camerelor de Comerț, Industrie și Agricultură din cele trei state, conducerea DKMT, respectiv secretariatul tehnic al programului Interreg, prin care se accesează proiectele transfrontaliere.

Sandor Lucaci, de la secretariatul comun româno-maghiar al Interreg, a insistat pe cele șase axe prioritare pe care se pot accesa fondurile transfrontaliere. La primul apel, restrâns, se pot obține aproximativ 14 milioane de euro/proiect. Aradul va aplica pentru această finanțare pentru rețeaua de drumuri transfrontaliere. Specialistul Interreg a precizat că în România o entitate poate fi lider de proiect în trei proiecte și poate participa în cel mult șase, dar este posibil ca în Comisia de Monitorizare să se propună schimbarea acestui număr. A fost pusă în discuție și problema ajutorului de stat, care împiedică județul Arad să depună proiectul de reabilitare a secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență, prin Interreg; o mare problemă o reprezintă opacitatea Consiliului Concurenței, care împiedică, practic, derularea de proiecte în acest domeniu.    

Ne dorim ca DKMT să fie mai prezent în județele noastre, să derulăm prin intermediul său proiecte utile. În discuțiile pe care le-am avut în Ungaria am insistat pe proiectele de infrastructură, pe cooperările culturale și turistice ale județului Arad. Am reiterat faptul că suntem într-un program ambițios de reabilitare a infrastructurii și dezvoltare a turismului în județul Arad. Chiar în data de 1 martie am făcut un pas decisiv pentru recuperarea uneia dintre valorile culturale importante a Aradului, tabloul monumental al lui Feszty, care a fost ascuns privirilor din anul 1959 și transferat în anul 1977 în depozitul Muzeului arădean, pentru că avea un subiect religios care nu cadra cu politica partidului. În cadrul întâlnirii de la Morahalom am discutat despre acorduri de principiu cu Csongrád, cu Bács-Kiskun și Vojvodina, urmând ca ele să fie parafate oficial, în perioada următoare. Sunt inițiative prin care Aradul va dobândi nu numai experiență, ci și vizibilitate, obiective noi, turistice, culturale, care vor constitui un impuls pentru dezvoltarea locală și regională”, a declarat Iustin Cionca.

În cadrul Adunării Generale a fost aprobat bugetul secretariatului DKMT pentru perioada 1 aprilie 2017 - 31 martie 2018, în cuantum de 23.446 de euro. În toamna acestui an, DKMT va împlini 20 de ani, ședința festivă fiind programată în 21 noiembrie.

Președintele Iustin Cionca susține că își dorește ca Aradul să fie mai vizibil în cadrul Euroregiunii și a solicitat în cursul zilei de astăzi aparatului de specialitate din Consiliul Județean elaborarea unui plan de lucru cu conducerea DKMT.

Comunicat CJ Arad

Galerie foto (3)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite